2017-12-28 07:48:00

PS Petru Gherghel: Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2017


Domnul nostru Isus Cristos s-a făcut sărac, pentru ca, prin el, noi toți să ne îmbogățim. (cf. 2Cor 8,9)

Sfințiile Voastre, dragi frați și surori, iubiți credincioși,

Întreaga Biserică se îndreaptă cu mare bucurie și încredere spre trăirea și celebrarea celei mai frumoase și așteptate sărbători creștine: Crăciunul sau Nașterea Domnului nostru Isus Cristos, a celui care vine să ne viziteze și să ne ofere toată iubirea sa, tot darul său, vine să îmbrace condiția noastră umană, sărăcia noastră, pentru a o transforma în cale de trăire a evangheliei și de îmbogățire sufletească.

Cât de frumos și de clar ne prezintă apostolul Paul, în Scrisoarea a doua către Corinteni, acest mare adevăr al credinței, explicând în câteva cuvinte ce s-a petrecut și ce se întâmplă atunci când sărbătorim Crăciunul sau Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu! Un gest greu de înțeles pentru cei care n-au credință, dar un mare semn de bucurie și speranță pentru cei care cred: Dumnezeu Tatăl, în marea sa bunătate, îl trimite pe Fiul său pe pământ să se facă asemenea cu noi, în afară de păcat, pentru ca astfel toți cei care cred în el să se învrednicească de cea mai mare demnitate, aceea de fii ai Tatălui, îmbogățindu-se cu darul vieții veșnice.

Sfântul apostol și evanghelist Ioan ne asigură de acest minunat mister când spune: Într-adevăr, [atât de mult] a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul-născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el (In 3,16-17). Cu alte cuvinte, Dumnezeu, bogat fiind în milostivire, îl trimite pe Fiul său din slava cerească pentru a se face asemenea oamenilor, devenind sărac și umil, ca astfel să ne ofere nouă darul celei mai mari demnități, aceea de a deveni fiii săi cu drept la o moștenire veșnică. El se face sărac pentru ca noi să ne îmbogățim. Când sărbătorim Crăciunul, celebrăm acest schimb de daruri. Noi, cei săraci, devenim bogați prin Isus care se face om, ca și noi să putem deveni fiii predilecți ai lui Dumnezeu.

Apostolul Paul, moștenind această învățătură sfântă, ne cheamă, chiar în aceste zile, să nu uităm că la Crăciun celebrăm cel mai impresionant mister al credinței: Căci voi cunoașteți harul Domnului nostru Isus Cristos, care, pentru voi, deși era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogățiți (2Cor 8,9).

Ne bucurăm că Sfântul Părinte papa Francisc, cu harul și inspirația sa, ne invită să înțelegem ce a însemnat sărăcia lui Isus, care renunță la toate pentru a ne îmbogăți pe noi, iar astfel noi, la rândul nostru, să-i ajutăm pe cei săraci să crească în curaj, în îmbrățișarea încercărilor și a sărăciei, pentru a trăi din plin credința, care este dar primit în mod gratuit, pentru a oferi și altora posibilitatea să-l prețuiască și să trăiască însăși esența evangheliei.

În mesajul său adresat lumii chiar în preajma sărbătorii lui Cristos, regele sufletelor noastre, și la începutul timpului de așteptare a nașterii Mântuitorului, timpul binecuvântat al Adventului, Sfântul Părinte a cerut să fie celebrată în fiecare an Ziua Mondială a Săracilor, ca un dar pentru fiecare dintre noi, pentru a înțelege cu adevărat misterul sărăciei sale, de ce și cum a ales el să se facă sărac, să se apropie de cei săraci, pentru a face vie evanghelia sa și a pătrunde în adevărul său cel mai profund, pentru a ne îmbogăți pe noi și a oferi tuturor, mai ales celor săraci, bogăția iubirii sale.

Papa încheie mesajul său pentru Ziua Mondială a Săracilor cu un îndemn impresionant, făcându-ne să descoperim misterul dăruirii Mântuitorului, când din bogat s-a făcut sărac, pentru ca prin sărăcia lui să ne îmbogățim, iar astfel să știm să facem ceea ce a făcut el, îmbrățișând și noi spiritul sărăciei prin care să dăruim și celorlalți, mai ales celor săraci, același spirit și același dar, ca și ei să simtă bogăția iubirii noastre.

În contextul marii sărbători a Crăciunului, a Nașterii Domnului într-o iesle săracă, înțelegem cel mai bine că a fi sărac nu este un destin împovărător, că săracii nu sunt o problemă, sărăcia nu e un blestem, ci ea este și reprezintă o resursă, o comoară din care trebuie să luăm pentru a primi și pentru a trăi esența evangheliei.

La nașterea sa în sărăcie și la moartea sa pe cruce, despuiat de tot ce avea, Isus ne-a arătat că drumul său pe pământ a fost o dăruire profundă cu care ne-a iubit și îi iubește pe toți, mai ales pe cei săraci, pentru a-i îmbogăți și a-i face părtași de toată iubirea sa. Se confirmă ceea ce dorea Isus să spună în „carta fericirilor” și în predica de pe munte celor care-l caută pe el: Fericiți sunt cei săraci în duh, căci a lor este împărăția cerurilor! Fericiți cei săraci, căci ei se vor îmbogăți de vederea feței sale.

Stând în jurul altarului, în noaptea Nașterii și în zilele Crăciunului, și privind la pruncul sărac din ieslea Betleemului, vom avea posibilitatea să ascultăm din nou cântarea îngerilor: Mărire în cer lui Dumnezeu și pe pământ pace oamenilor de bunăvoință, dar și cântările și colindele tradiționale, pline de farmecul bucuriei adevărate, cântări, ce ne vorbesc așa de frumos despre misterul iubirii lui Dumnezeu făcut om pentru noi toți.

Aceste colinde și cântări ne ajută să nu uităm că el, bogat fiind, s-a făcut sărac, iar prin sărăcia lui ne-a umplut de bogățiile sale. Dacă el ne-a iubit și s-a dăruit pentru noi, și noi suntem datori să ne arătăm iubirea față de alții, mai ales față de cei ce sunt în suferință și săraci, așa cum el însuși ne-a lăsat ca un testament sfânt, după cum notează evanghelistul Ioan: Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții! Așa cum eu v-am iubit pe voi, așa să vă iubiți unii pe alții! Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți ucenicii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții (In 13,34-35).

În atmosfera acestei mari sărbători a iubirii Fiului lui Dumnezeu făcut om, vă transmit, împreună cu PS Aurel și cu toți colaboratorii noștri, Crăciun fericit! Sărbători frumoase: La mulți ani!

sursa: magisteriu.ro

 








All the contents on this site are copyrighted ©.