Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la solemnitatea Epifania Domnului: Închinarea magilor

Epifania Domnului - RV

05/01/2018 08:42

(RV - 6 ianuarie 2018) E Sărbătoare. „Iată, vine Domnul stăpânitor; în mâna lui este domnia, puterea şi stăpânirea” (cf. Mal 3,1; 1Cr 29,12). Epifania (manifestarea) Domnului este sărbătoarea chemării tuturor popoarelor la lumina lui Cristos. Pruncul născut din Fecioara Maria într-o peşteră la Betleem nu a venit doar pentru poporul lui Israel reprezentat de păstorii din împrejurimi. Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toate popoarele reprezentate astăzi de către magi. Aceştia, văzând steaua lui la răsărit, au venit să i se închine (cf. Mt 2,2b). Se împlineşte profeţia de demult: „Toate neamurile pământului te vor adora pe tine, Doamne” (cf. Ps 71/72,11). Acei înţelepţi călăuziţi de un semn luminos şi instruiţi de Scripturile lui Israel sosesc la Betleem. Intrând în casă, au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui. Căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând comorile lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. Suntem, aşadar, pe urmele păstorilor conduşi de un înger al Domnului la ieslea lui Isus în noaptea sfântă. Suntem pe urmele magilor de la răsărit călăuziţi de o stea la casa unde s-a născut noul Rege. Numele Betleem înseamnă „casa pâinii”. Adunaţi în Betleemul bisericilor pentru sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, îi aducem lui Dumnezeu ofranda buzelor noastre ca jertfă curată de laudă şi de închinare. Noi nu-i aducem aur, tămâie şi smirnă, ci pe acela care este simbolizat, jertfit şi primit prin aceste daruri, pe Isus Cristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Îndeamnă colinda de demult inspirată din dărnicia lui Dumnezeu: „Larg deschideţi poarta sufletelor voastre. N-am venit să cerem, ci-am venit să dăm”. Dumnezeu nu ia, ci ni-l dă pe unicul său Fiu, ca să avem viaţă din belşug. Să ne lăsăm luminaţi de cuvântul Scripturii şi îl vom afla pe Dumnezeu-cu-noi.

1. Îngerul şi păstorii / steaua şi magii
În noaptea naşterii lui Mesia păstorii s-au dus la Betleem pentru că un înger al Domnului le-a dat vestea că în cetatea lui David s-a născut pentru ei Cristos Mântuitorul. Steaua apărută magilor la răsărit are acelaşi rol cu cel al îngerului care s-a arătat păstorilor. Nu doar lumea săracă şi simplă este invitată la întâlnirea cu Domnul dar şi magii, înţelepţii lumii de atunci, în cea mai mare parte străini; mai mult, chiar preoţilor şi învăţaţilor de la Ierusalim, precum şi regelui Irod le este dată vestea naşterii lui Isus. Păstorii ascultă şi merg în grabă la Betleem. La fel şi magii, pornesc la drum şi vin din Răsărit la Ierusalim aducând vestea bună: „Unde este regele nou-născut al iudeilor? Căci am văzut steaua lui la răsărit şi am venit să-l adorăm” (Mt 2,2; cf. Mt 2,1-12 Evanghelia sărbătorii).

2. Steaua lui la răsărit
S-a discutat mult despre steaua magilor. Chiar astronomi de seamă au făcut cercetări, crezând ca Irod, că pot stabili anul precis al naşterii lui Isus, pornind de la acea stea. Toate cercetările au fost în zadar. Continuă să fie adevărat ceea ce spune Sf. Ioan Gură de Aur: „Această stea nu este nicidecum una din mulţimea de stele şi nici nu s-a arătat după legile astronomiei”. Cu toate acestea este un semn ceresc, având un rol foarte precis. Pentru a înţelege asta trebuie să avem în vedere mediul cultural de atunci. Evanghelistul continuă să interpreteze noile evenimente influenţat de străvechile profeţii şi de modul de a gândi din vremea lui. Steaua, această călăuză luminoasă este prezentă frecvent ca element de legendă în anunţurile despre naşterea unor personaje importante, precum împăraţi din lumea Răsăritului.

3. Un semn prevăzut în Scripturi
Steaua are însă o semnificaţie biblică precisă în alcătuirea povestirii despre magi. Este steaua profetizată de Balaam, fiul lui Beor, bărbatul cu ochi deschişi: „O stea se ridică din Iacob, un sceptru se înalţă în Israel” (Num 24, 17). Steaua este aici simbolul unui rege, iar textele iudaice anterioare evanghelistului o explică în sens mesianic; vorbesc despre regele Mesia promis lui David, ca izvor de binecuvântare pentru toate neamurile care urmau să îndrepte spre Ierusalim: „Regii din Tarşiş şi ai insulelor vor oferi daruri, regii din Seba şi din Saba vor aduce tribut. Toţi regii se vor prosterna înaintea lui, toate popoarele îl vor sluji… În el vor fi binecuvântate toate neamurile pământului şi toate neamurile îl vor preamări” (Ps 72/71,10.11.17 psalmul responsorial). Şi un alt text liturgic. Pe când Ierusalimul se afla în strâmtorare, profetul Isaia rosteşte cuvinte de îmbărbătare ce suscită entuziasm. Anunţă  că „în timp ce întunericul acoperă pământul şi bezna învăluie popoarele”, Dumnezeu face să strălucească slava sa peste cetatea de scaun a lui Israel: „Ridică-te, luminează-te, Ierusalime, căci lumina ta vine şi gloria Domnului răsare deasupra ta! Căci, iată, întunericul va acoperi pământul şi bezna, popoarele! Dar peste tine va răsări Domnul şi gloria lui se va vedea deasupra ta. Vor umbla neamuri la lumina ta şi regi, în strălucirea zorilor tale. Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se adună şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe şi fiicele tale sunt purtate pe braţe. Atunci vei vedea şi te vei lumina; îţi va bate inima şi se va lărgi, pentru că belşugul mării se va întoarce la tine şi bogăţiile neamurilor vor veni la tine. Vei fi învăluită de o mulţime de cămile, de cămile tinere din Madian şi din Efa; toţi din Saba vor veni şi vor aduce aur şi tămâie şi vor aduce laude Domnului” (60,1-6, prima lectură).

4. Misterul stelei magilor
Când evanghelistul redacta texul, propovăduirea Evangheliei aducea roade şi existau deja comunităţi creştine. Asta înseamnă că evanghelistul Matei nu putea să nu amintească în scris de steaua magilor şi venirea lor la Betleem, ca o anticipare a împlinirii profeţiilor. Apoi, magii nu erau oameni necunoscuţi; de secole grupuri de înţelepţi şi astrologi aveau un rol la curtea regilor din Orient. Erau oameni învăţaţi şi interpreţi oficiali ai evenimentelor extraordinare şi fenomenelor naturii. Ei bine, Dumnezeu care cheamă toate popoarele la credinţă, adaptându-se mentalităţii şi culturii fiecărui popor, a desenat pe cer pentru magi mesajul său sub forma unui semn luminos inteligibil. Şi ei au înţeles imediat că în Palestina se născuse regele iudeilor, acel Mesia numit de ei „Aliat”. Trebuia să se nască dintr-o fecioară şi urma să poarte biruinţa definitivă a binelui asupra răului. Îl aşteptau de secole, pentru că şi în tradiţia lor, la fel ca în cea evreiască, exista aceeaşi speranţă. Şi când au văzut lumina sa, au pornit îndată la drum. Ştiau doar că se născuse în Palestina, dar nu ştiau exact unde. Era firesc, deci, să se ducă la Ierusalim, capitala ţării: un rege se naşte în casa regilor. Acestea sunt câteva premise pentru a înţelege povestirea evanghelică despre magii de la răsărit. Relativ la această povestire, Sfântul Ioan Gură de Aur ţine să precizeze: „E nevoie de o mare atenţie unită cu multe rugăciuni pentru a putea explica acest pasaj al Evangheliei şi a înţelege cine sunt magii”.

5. Oameni care caută, găsesc şi se închină
Cine sunt? Iconografia creştină ne-a obişnuit cu cei trei Crai de la răsărit – Gaspar, Melchior şi Baltazar – de clară provenienţă orientală. În realitate, Evanghelia precizează doar că vin din răsărit, dar nu spune nici numele lor, nici numărul, chiar dacă menţionează cele trei daruri. Evanghelistul menţionează locul şi timpul precis al naşterii lui Isus. Isus s-a născut la Betleem în Iudeea pe timpul regelui Irod. Altceva mai precis nu-l interesează. Evanghelistul caută să înţeleagă pentru ce în planul lui Dumnezeu, Isus s-a născut la Betleem şi care este rostul venirii magilor. Vrea să-l anunţe pe Isus, menţionat de mai multe ori ca „regele iudeilor, Cristos, stăpânitor şi păstor, copil”. Menţionează Beteemul ca punct de sosire al magilor. Este menţionat şi suveranul locului, regele Irod, dar în opoziţie clară cu „regele născut”. Scena este dominată de magi. Se deschide cu o pornire, urmează călătoria şi sosirea la destinaţie şi se încheie cu o întoarcere: sosesc din răsărit la Ierusalim, se opresc aici pentru informaţii suplimentare şi apoi merg la Betleem, de unde se întorc pe altă cale în ţara lor. Când pornesc din răsărit, sunt oameni în căutare iar când se întorc, sunt oameni care au găsit şi s-au închinat celui pe care îl căutau. Povestirea îi implică pe alţii în căutare şi devine vestire a lui Isus şi împlinire a profeţiilor despre el.

6. Unde s-a născut regele iudeilor?
Ajungând la Ierusalim, magii îi întreabă pe locuitorii oraşului: „Unde s-a născut regele iudeilor? Întreabă bazaţi pe faptul că au văzut steaua lui la răsărit. După o tradiţie orientală, împărtăşită şi la Roma, un nou astru apare în cer la naşterea unui om important. Văzând acel astru, magii au înţeles că se născuse regele aşteptat de iudei. Însă ajunşi la Ierusalim constată că acolo nimeni nu-şi dăduse seama de acel eveniment. Mai mult, aceşti păgâni purtători de veste bună înţeleg că anunţul lor nu este motiv de bucurie pentru Ierusalim şi pentru regele său. De fapt, „auzind aceasta, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el”. Reacţia lui Irod a fost imediată. Magii au întrebat: „Unde este?”, şi Irod, regele idumeu, conştient că aşteptatul Mesia nu aparţinea neamului său, a înţeles repede ce trebuie făcut pentru a-l găsi.

7. Comportamentul specialiştilor
Irod i-a convocat pe consilieri şi pe experţi, adică pe arhierei şi pe cărturari. I-a întrebat insistent pe specialiştii Scripturilor despre locul unde trebuia să se nască Mesia. Răspunsul lor a fost clar: „În Betleemul Iudeii, căci aşa este scris de profet: «Şi tu, Betleem, pământ al lui Iuda, nicidecum nu eşti cea mai mică dintre cetăţile de seamă ale lui Iuda; căci din tine va ieşi stăpânitorul care va păstori poporul meu, Israel»”. Irod şi specialiştii ştiu ce spun Scripturile, dar nu primesc cuvântul scris ca un anunţ pentru ei. Irod caută să se informeze, în timp ce cărturarii şi arhiereii se mărginesc la a spune ceea ce stă scris. Comunică rezultatul cercetării, dar nu-l primesc ca pe un mesaj divin ce răsună şi se împlineşte pentru ei în acel moment. Dispar de pe scenă şi se întorc la munca obişnuită, de studiu sau de cult religios. Cuvântul Scripturii rămâne pentru ei doar obiect de studiu şi un mod de a aminti trecutul, aşa cum se amintesc morţii.

8. Comportamentul lui Irod
Nemulţumit cu cele aflate de la cărturarii pe care i-a consultat, Irod continuă cercetarea. În felul său. Acţionează în ascuns. Înseamnă că are gânduri rele. Pentru a găsi pruncul nu-i de-ajuns să ştie că s-a născut şi că naşterea a avut loc la Betleem. Trebuie să afle şi data şi asta doar steaua o poate spune. I-a chemat pe magi în secret ca să afle de la ei timpul exact în care le-a apărut steaua. Credea într-adevăr în astrologie. La sosirea magilor regele Irod s-a tulburat. Bănuitor că s-a născut un rival, îi trimite pe magi la Betleem să cerceteze cu de-amănuntul despre prunc, cerându-le să se întoarcă şi să-l informeze. Se preface că vrea să meargă şi el să se închine, după primirea informaţiilor cerute. Îndată ce magii au aflat unde se născuse noul rege, şi-au continuat drumul. Erau singuri. Nimeni, cu excepţia lui Irod, nu luase în serios vestea adusă de ei.

9. Călăuziţi de stea şi de Scripturile sacre
Ştiinţele naturale nu sunt de-ajuns pentru a-l afla pe Dumnezeu. Este nevoie de cuvântul Revelaţiei. Acum magii sunt călăuziţi şi de Scripturile sacre ale lui Israel iar steaua le reconfirmă că sunt pe drumul cel bun. Abia au lăsat Ierusalimul, au văzut din nou steaua care mergea înaintea lor până când a ajuns deasupra locului unde se afla pruncul, şi s-a oprit. Semn că nu era o stea ca celelalte. Nu este un astru pierdut pe firmamentul cerului: „merge înaintea lor, îi conduce, cvasi trăgându-i de mănă în plină zi” (Sf. Ioan Gură de Aur). O numesc stea pentru că este un semn luminos în cer. În realitate este un mesager divin, un înger, care se opreşte deasupra casei copilului. Singuri nu l-ar fi găsit. Ştiau că se născuse regele iudeilor, aflaseră că trebuie să meargă spre Betleem, dar nu cunoşteau exact casa. Când au revăzut steaua, au fost cuprinşi de o bucurie foarte mare. În sfârşit, ajung la destinaţie.

10. Mama şi copilul
Au intrat în casă. Dar în casă nu se află Iosif, ci doar Mama şi copilul. Absenţa capului familiei în cadrul povestirii pare intenţională. Evanghelistul Matei urmăreşte începuturile mântuirii şi de aceea vorbeşte doar despre Dumnezeu, despre Femeia şi despre Fiul Femeii. Maria este Femeia care prezintă lumii rodul binecuvântat al sânului său. Regina Mamă îl prezintă pe Regele născut. Intrând în casă, magii au văzut copilul împreună cu Maria, mama lui.

11. Magii şi darurile închinării
Apoi, căzând la pământ, l-au adorat şi, deschizând tezaurele lor, i-au oferit daruri: aur, tămâie şi smirnă. Un alt mod pentru a spune că în Isus se împlinesc profeţiile mesianice (aluzie la Is 60,4 şi Ps 72,10-11.15). Caravanele, care după cele spuse de profeţi se îndreaptă spre Ierusalim, sunt deturnate de evanghelistul Matei spre Betleem, adevărata cetate a lui David. Aşa cum regelui Solomon, fiul lui David, i-au fost purtate de regina din Saba „talanţi de aur, foarte multe mirodenii şi pietre preţioase” (cf. 1Rg 10,2.10), la fel se întâmplă şi pentru fiul promis şi definitiv al lui David, a cărui împărăţie nu va avea sfârşit (cf. Lc 2,33). Darurile magilor nu sunt un simplu semn material, dar expresia vieţii lor. A adora implică oferirea propriei vieţi. Sunt o recunoaştere a lui Isus Rege. Tradiţia creştină consemnată de părinţii Bisericii a văzut în darurile magilor înţelesuri ascunse: aur, pentru recunoaşterea regalităţii, tămâie pentru recunoaşterea dumnezeirii şi smirnă pentru recunoaşterea umanităţii şi morţii pruncului născut la Betleem.

12. Au plecat pe alt drum în ţara lor
După ce li s-a revelat în vis să nu se mai întoarcă la Irod, magii au plecat pe alt drum în ţara lor. Nu este o fugă. Încalcă porunca lui Irod pentru a continua în credinţă să asculte de Dumnezeu. Cel care i-a chemat prin intermediul unei stele, acum îi înştiinţează în vis – se subînţelege „printr-un înger” – să se întoarcă în ţara lor pe un alt drum. În istorie magii sunt primii păgâni care au recunoscut în Isus pe Aliatul-Mesia. Acesta, potrivit unor tradiţii împământenite, poartă la victoria definitivă împotriva răului.

13. Toţi părtaşi la aceeaşi făgăduinţă
Epifania Domnului este sărbătoarea adevărurilor de credinţă mai presus de faptele istorice la care se referă: contemplăm arătarea Fiului lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor. Este o epifanie, adică manifestare. Apostolul Paul, vorbind despre „taina lui Cristos”, spune că Dumnezeu „n-a făcut-o cunoscută oamenilor din generaţiile trecute, aşa cum a descoperit-o acum sfinţilor săi apostoli şi profeţi prin Duhul; taina stă în aceea că prin evanghelie păgânii sunt împreună moştenitori cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi sunt părtaşi cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Cristos Isus” (cf. Ef 3,2-3a.5-6, lectura a doua). Magii nu erau evrei, ci veneau din ţări străine. Marea majoritate dintre noi nu provenim din poporul evreu, ci din alte neamuri. Epifania ne convoacă din periferiile lumii la Cristos. Îl rugăm cu recunoştinţă pe Domnul să ne întâmpine cu lumina sa cerească, întotdeauna şi pretutindeni, ca să contemplăm cu privire curată taina la care a binevoit să ne facă părtaşi şi s-o primim cu iubire tot mai adâncă.

14. Copilul cu Maria, mama lui
Nu pierdem din vedere imaginea admirabilă focalizată de reflector pe tabloul sosirii magilor la Betleem: copilul cu Maria, mama lui. Acei oameni veniţi din răsărit s-a închinat înaintea lui Isus, Regele născut. Alături de Rege se află Regina Mamă. Primele generaţii de creştini au sesizat frumuseţea tabloului şi, înainte de orice sciziune petrecută în sânul creştinătăţii, au imortalizat  forţa acelui mesaj în frescele din catacombe şi apoi în sculptură: Maria aşezată pe tron, avându-l în braţe pe rege, pe pruncul Isus. Cine îl onorează pe rege o face fericită pe mamă.

15. Pregustarea ospăţului veşnic
Celui care îl caută cu inima sinceră, Dumnezeu îi vine în întâmpinare, i se arată şi atunci celebrează Epifania. Călătoria vieţii nu se mai aseamănă cu drumul unei caravane pierdute în pustiu, ci ajunge într-o oază. Acela care îl caută pe Dumnezeu, după ce va fi trecut chiar prin valea întunecată a morţii, ajunge teafăr la liman şi întrevede la orizont masa pregătită de Domnul. Este banchetul mesianic cântat în psalmul păstorului şi al oaspetelui: „Tu îmi întinzi masă înaintea potrivnicilor mei… Pentru că tu eşti cu mine” (cf. Ps 22/23). La sfânta şi dumnezeiasca Liturghie pregustăm deja ospăţul veşnic pregătit de Tatăl prin Fiul în Duhul Sfânt, Domnul şi de viaţă Dătătorul.

16. Rugăciunea Bisericii
Dumnezeule, care, prin steaua călăuzitoare, l-ai descoperit astăzi neamurilor pe Fiul tău unul-născut, dă-ne, te rugăm, harul, ca noi, care te-am cunoscut prin credinţă, să ajungem să privim chipul măririi tale.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de vineri 5 ianuarie 2018) 

05/01/2018 08:42