2018-01-15 10:44:00

Călătoria apostolică în Chile și Peru: așteptarea Bisericii locale


Chile. Tinerii care-l așteaptă  pe papa Francisc construind capele
Se numește «Capilla Pais» (Capelă de țară) și este un proiect de apostolat pastoral universitar al Universității Catolice din Chile, la care au aderat în mod activ circa 2.500 de studenți. Proiectul a prins viață în 2014, cu obiectivul de a construi 50 de capele în tot atâtea localități din Chile, mai exact în suburbii sărace care s-au extins cu trecerea anilor, fără a avea însă structuri adecvate și fără un edificiu care să fie un semn explicit al prezenței creștine în acele locuri.  Îndemnul de "a ieși din închiderea în sine și din propriile comodități" adresat de papa Francisc în cursul Zilei Mondiale a Tinerilor de la Rio de Janeiro, în iulie 2013, a inspirat acest proiect care s-a extins tot mai mult, implicând studenți de la Facultatea de Inginerie și Arhitectură.

Francisc din Assisi a fost ales protectorul inițiativei, el fiind sfântul căruia crucifixul de la "San Damiano" i-a spus: "Francisc, mergi şi repară Biserica mea, care, după cum vezi, se
dărâmă!", tinerii activi în proiectul de construire a capelelor fiind entuziaști de implicarea lor.

La 30 de ani de la memorabila vizită a lui Ioan Paul al II-lea, papa Francisc merge în Chile pentru a-i întări în credință pe discipolii lui Cristos și –  după cum a evidențiat cardinalul Ricardo Ezzati Andrello, arhiepiscop de Santiago –  pentru a spune poporului să nu-i fie frică "pentru că Domnul i-a asigurat lui Petru că Biserica este construită pe o stâncă sigură şi că forţele răului nu pot să prevaleze asupra misiunii de mântuire şi de milostivire".

"Aşteptăm această vizită cu inimă deschisă şi disponibilă să primească mesajul papei care va face foarte bine Bisericii şi ţării noastre", a repetat cardinalul Ezzati și în cadrul unei Sfinte Liturghii celebrată recent la Sanctuarul Național din Maipú, din apropierea capitalei, prilej cu care i-a încurajat pe tinerii universitari să continue mobilizarea în cadrul proiectului «Capilla Pais».

Identitatea poporului peruan modelată de sfinții locului
«Călătoria apostolică a papei Francisc în Peru, programată să aibă loc între 18 și 21 ianuarie », umple inima peruanilor de bucurie și speranță a spus arhiepiscopul de Lima, cardinalul Luis Cipriani Throne, adăugând că sfinții sunt adevărata, marea resursă a țării.

Referindu-se la rezervorul de speranță reprezentat mai ales de proprii sfinți care au unit țara și au dat foarte mult întregii Americi Latine, cum a spus și papa prezentând această vizită, arhiepiscopul de Lima a spus:

«Viața acestor sfinți a intrat în identitatea poporului, orice peruan simțindu-se foarte apropiat de sfânta Roza de Lima, sfântul Martin de Porres, de crucifixul Seňor de los Milagros. Sfinții sunt așadar o prezență foarte profundă și spirituală care marchează în mod deosebit parcursul nostru în America Latină, căci primii sfinți vin tocmai din Peru».

Întrebat despre întâlnirea cu populațiile din regiunea Amazoniei, ce va reprezenta unul dintre momentele culminante ale vizitei, arhiepiscopul de Lima a spus: «Papa are la inimă respectarea naturii. În Peru se extinde și o parte din pădurea amazoniană. Sfântul Părinte va ține un discurs privind respectarea naturii, căci noi avem nevoie, ne este necesară această natură. Cred că acesta este și începutul Sinodului pan-amazonian de anul viitor. »








All the contents on this site are copyrighted ©.