2018-01-24 13:28:00

Papa Francisc, la cateheza audienței generale: corupția face mai rău decât gripa, ruinează inimile


RV 24 ian 2018. Mesajul de pace și armonie pe care l-a dus popoarelor indigene din America Latină și îndemnul de a înfrunta conflictele prin dialog și non violență, au fost în centrul catehezei prezentată de papa Francisc la audiența generală de miercuri, 24 ianuarie 2018, în Piața Sfântul Petru. Pontiful, potrivit uzanței legată de o recentă călătorie apostolică, a reparcurs etapele recentei sale vizite apostolice în Chile și Peru, desfășurată în perioada 15-18 ianuarie 2018. Pontiful a făcut referință la climatul de proteste din cele două țări, dar și la temele sensibile care au marcat călătoria sa apostolică.
Papa Francisc: «Sosirea mea în Chile, după cum ați citit în ziare, a fost precedată de diverse manifestări de protest, din diferite motive. Acestea au făcut și mai actuală și vie deviza vizitei mele: ”Pacea mea o dau vouă!”. Sunt cuvintele lui Isus adresate discipolilor, cuvinte pe care le repetăm la fiecare Sfântă Liturghie: darul păcii pe care numai Isus care a murit și a înviat îl poate da celui care își pune încrederea în El. Mai mult, fiecare dintre noi are nevoie de pace, chiar și lumea întreagă, astăzi, în acest al treilea război mondial pe bucăți. Vă rog să ne rugăm pentru pace!».

Vorbind mai departe despre etapa peruană a călătoriei apostolice, Sfântul Părinte a remarcat că efortul de căutare a unității între etniile țării nu trebuie să ducă la o ”uniformitate sterilă”, ci la respectarea ”bogăției diferențelor pe care le moștenim prin istorie și cultură”. Papa Francisc a condamnat cu această ocazie ”colonizarea economică” și ”colonizarea ideologică”, subliniind importanța sinodului pentru regiunea Amazonului convocat pentru octombrie 2019. Alături de riscul ”gândirii unice”, pontiful de origine argentiniană a denunțat”degradarea ecologico-socială” și a pus degetul pe o rană istorică de pe continentul Americii Latine:
Papa Francisc: «Nu știu dacă ați auzit vorbindu-se aici de corupție, nu știu. Aceasta există nu doar în acele țări, dar și aici, și este mai periculoasă decât gripa! Se amestecă și ruinează inimile. Corupția ruinează inimile. Vă rog, să spunem nu corupției!»

Remarcând, la saluturile finale, comemorarea liturgică a Sfântului Francisc de Sales, episcop și învățător al Bisericii, papa Francisc l-a arătat pe sfântul elvețian drept ”model de blândețe” pentru tineri, ”încurajare” pentru cei bolnavi ca să-și ofere suferința ”pentru cauza unității Bisericii” și exemplu prin care soții recent căsătoriți pot recunoaște în viața de familie ”primatul lui Dumnezeu și al iubirii sale”.

Primiți acum Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la audiența generală, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.