Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Timpul de peste an (B): Isus, profetul anunţat de Moise

Toţi au fost cuprinşi de teamă încât discutau între ei, zicând: „Ce-i asta? O învăţătură nouă dată cu autoritate! El porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun” - RV

27/01/2018 08:00

(RV – 28 ianuarie 2018) E Ziua Domnului. Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie duminicală începe cu o invocaţie din cartea Psalmilor biblici: „Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi adună-ne dintre neamurile păgâne, ca să preamărim numele tău cel sfânt şi să ne bucurăm că te putem lăuda!” (Ps 105/106,47). Psalmistul îşi aminteşte că în istorie Dumnezeu a eliberat cu braţ puternic poporul lui Israel din sclavia Egiptului, după ce Moise i-a cerut faraonului: „Lasă-ne să mergem cale de trei zile în pustiu ca să aducem jertfă Domnului Dumnezeului nostru, ca să nu ne bată cu ciumă sau cu sabie!” (Ex 5,3). Recunoaşte însă că drumul poporului spre ţara promisă a fost marcat continuu de infidelităţi şi de răzvrătiri, de abateri de la legea lui Dumnezeu şi de închinări la idolii neamurilor păgâne. Această infidelitate exemplificată în opt circumstanţe diferite se extinde ca o umbră peste toată istoria lui Israel şi continuă să cadă şi peste generaţia din vremea psalmistului care mărturiseşte: „noi am păcătuit împreună cu părinţii noştri; am săvârşit răul, am săvârşit nelegiuirea. Părinţii noştri, în Egipt, n-au înţeles minunile tale, nu şi-au amintit de mulţimea îndurărilor tale, ci s-au răzvrătit la mare, la Marea Roşie” (Ps 105/106,6-7). Apostolul Paul afirmă că toate „aceste lucruri li s-au întâmplat ca să fie un exemplu şi au fost scrise ca învăţătură pentru noi, cei la care a ajuns sfârşitul veacurilor, aşa încât cel care crede că se ţine pe picioare să aibă grijă să nu cadă” (1Cor 10,11-12). Conştienţi de infidelităţile noastre să repetăm cu psalmistul: „Mântuieşte-ne, Doamne, Dumnezeul nostru, şi adună-ne dintre neamurile păgâne, ca să preamărim numele tău cel sfânt şi să ne bucurăm că te putem lăuda!” (Ps 105/106,47). Astăzi, în răgazul duminical, ne adunăm pentru a-l preamări împreună în Duhul Sfânt pe Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos care a murit şi a înviat pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire. El este păstorul şi călăuza comunităţii noastre de credinţă, de nădejde şi de dragoste pe drumul istoriei.

1. Un profet ca tine
Isus Cristos este acela despre care Moise a vorbit către popor: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine – să ascultaţi de el! – aşa cum ai cerut de la Domnul Dumnezeul tău pe Horeb în ziua adunării, zicând: «Nu vreau să mai aud glasul Domnului Dumnezeului meu, nici să văd focul acesta mare, ca să nu mor». Domnul mi-a spus: «Este bine ceea ce au zis. Voi ridica pentru ei din mijlocul fraţilor lor un profet ca tine. Voi pune cuvintele mele în gura lui şi el le va spune tot ceea ce eu le poruncesc. Dacă cineva nu va asculta de cuvintele mele pe care le va spune în numele meu, eu îi voi cere cont. Dar profetul care s-ar purta cu trufie, spunând ceva în numele meu ce nu i-am poruncit să spună sau vorbind în numele altor dumnezei, profetul acela să moară!»” (Deut 18,15-20 prima lectură).

2. Un profet dintre voi
Această promisiune este complet diferită de speranţa mesianică a celorlalte cărţi ale Vechiului Testament. Promisiunea "Domnul Dumnezeul vostru va ridica între voi, dintre fraţii voştri, un profet ca mine” (Deut 18,15) este de o importanţă decisivă pentru a înţelege cine este Isus. Nu este promis un rege al lui Israel şi al lumii, sau un nou David, ci un nou Moise. Acesta este considerat profet. Spre deosebire de lumea religiilor din jur, categoria „profet” este văzută aici ca ceva particular şi diferit care există ca atare numai în Israel. Toate religiile urmăresc să rezolve nu doar chestiunea privind provenienţa omului ci, într-un anume mod, „vor să ridice vălul care acoperă viitorul” său. Profetul adevărat anunţă cuvintele lui Dumnezeu.

3. Aşteptarea profetului anunţat de Moise
La începutul Noului Testament se aştepta apariţia acestui profet. Amintim, în acest sens, episodul în care Ioan Botezătorul este întrebat de preoţii şi leviţii trimişi de autorităţile de la Ierusalim: „Cine eşti tu?... Eşti tu profetul? (cf In 1,19.21). În chemarea la convertirea vieţii şi în atitudinea riguroasă de „pocăinţă” a lui Ioan, lumea vedea reaprinderea acelui foc de demult, care niciodată nu s-a stins de tot în Israel. Ştim că după botezul în râul Iordan, Isus parcurgea Galileea spunând că „Timpul s-a împlinit şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape. Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”. Patru pescari, considerând interesantă propunerea lui Isus, au lăsat imediat toate şi l-au urmat. Dar, înainte ca cititorii săi să se întrebe „care este relaţia dintre Isus şi ebraism, între Evanghelie şi străvechile tradiţii ale lui Israel”, evanghelistul îl prezintă pe Isus care intră în sinagoga din Cafarnaum într-o zi de sâmbătă. Isus ia loc şi începe să înveţe. Marcu nu explică cum a ajuns la catedră, dacă a fost sau nu a fost invitat, şi nici pasajul din Scriptură pe care l-a comentat, toate acestea părându-i ca fiind aspecte nesemnificative. Important pentru el era faptul că Isus stă la catedra lui Moise cu o autoritate foarte diferită de cea a cărturarilor, învăţătorii oficiali ai lui Israel. De fapt, Isus va dovedi că este învăţătorul prin excelenţă, unicul împuternicit de Dumnezeu Tatăl să interpreteze de acum înainte gândul său exprimat în Scripturile sacre şi să comunice oamenilor voinţa sa. Fără îndoială, Isus din Nazaret a fost recunoscut îndată de către ascultători ca o expresie tipică a „profetului” promis de Dumnezeu poporului său.

4. Isus în sinagoga din Cafarnaum
Deci, în climatul de aşteptare şi în perspectiva celor de mai înainte să ascultăm Evanghelia zilei luată de la sfântul Marcu, 1,21-28. Momentul este descris cu mare concizie şi extraordinară incisivitate: „Însoţit de ucenicii săi, Isus a sosit la Cafarnaum. Aici, fiind zi de sâmbătă, a intrat în sinagogă şi a început să înveţe. Cei care îl ascultau erau uimiţi de învăţătura lui, căci el învăţa ca unul care are putere, şi nu în felul cărturarilor. În sinagoga lor era un om stăpânit de un duh necurat, care a început să strige: "Ce ai cu noi, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Eu ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!" Atunci, Isus l-a dojenit cu asprime: "Taci şi ieşi din omul acesta!" Duhul necurat l-a scuturat cu putere şi a ieşit din el, scoţând un strigăt puternic. Toţi au rămas înmărmuriţi şi au început să se întrebe unii pe alţii: "Ce înseamnă aceasta? Iată o învăţătură nouă, vestită cu autoritate, el porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun!" Şi faima lui s-a răspândit cu repeziciune în toate împrejurimile Galileii” (Mc 1,21-28).

5. Este profetul anunţat de Moise
În începutul Evangheliei după Marcu vedem mulţimile uimite de faptul că Isus propune „o învăţătură nouă, vestită cu autoritate”. Textual: „cei care îl ascultau erau uimiţi de învăţătura lui, căci el învăţa ca unul care are putere, şi nu în felul cărturarilor.” (Mc 1,22); mai mult, „el porunceşte până şi duhurilor necurate şi ele i se supun” (Mc 1,27). În sinagoga din Cafarnaum Isus propune o învăţătură nouă, un mesaj diferit, răscolitor, pătruns de însăşi viaţa lui Dumnezeu. Mesajul lui Isus se impune prin forţa proprie şi pătrunde în adâncul sufletelor, atinge conştiinţele, zguduie, mişcă inimile. El este învăţătorul, adevăratul profet anunţat de Moise: vorbeşte cu autoritate divină; cere credinţă, ascultare, supunere. Învaţă cu autoritate, unind cuvintele sale cu puterea care se manifestă în supunerea duhurilor necurate. Este adevăratul „profet puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor”, cum îl defineşte evanghelistul Luca (24,19) în episodul celor doi ucenici în drum spre Emaus. Preocuparea lui nu este aceea de a da oamenilor informaţii, asemenea unui maestru preocupat să formeze o şcoală de gândire, ci să-i salveze chiar şi de relele care par de neînvins. Zguduit de cuvântul lui Isus, Satana se vede descoperit şi caută să pareze pronunţând numele adversarului. „Eu ştiu cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!”. Dar Isus îl reduce la tăcere, fără rugăminţi şi invocaţii prelungite, fără să recurgă la formule şi ritualuri complicate de exorcizare, ci cu un singur imperativ: Taci! Reuşita izgonirii duhurilor necurate confirmă învăţătura şi identitatea divină a lui Isus. Are cuvânt cu autoritate ("exousìa" in greacă) peste forţeler infernale iar poporul începe să vadă în el, profetul anunţat de Dumnezeu prin Moise. De altfel, după înmulţirea pâinilor, mulţimea va exclama: „Cu adevărat acesta este profetul care vine în lume” (In 6,14).

6. Izgonirea duhurilor necurate
Potrivit Evangheliei după Sfântul Marcu, primul semn al lui Isus este eliberarea de duhul necurat. Acesta este scopul venirii sale. Prin Cristos, Dumnezeu „ne-a eliberat de puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale”, va spune apostolul Paul (Col 1,13). Ne-a smuls de sub puterea întunericului şi ne-a atras la sine. Verbul este identic cu cel din invocaţia finală a rugăciunii Tatăl nostru: ci ne mântuieşte, ci ne izbăveşte de cel rău (ἀλλὰ ῥῦσαι ἡμᾶς ἀπὸ τοῦ πονηροῦ). O lucrare ce presupune forţă, autoritate: a scoate, a smulge prada din ghearele răpitorului. Aceasta va fi şi misiunea pe care Isus o va încredinţa Bisericii. Chemând mai mulţi ucenici, Isus a ales dintre ei 12 pentru ca să stea cu el, în comuniune cu el, şi pe care să-i trimită să predice vestea cea bună şi să-i izgonească pe diavoli. Este puterea exorcizatoare a Bisericii în lume. O comunitate creştină care nu frânează înaintarea satanei, care nu-l deposedează pe cel viclean de prada oamenilor căzuţi în cursele lui, nu mai este Biserică, ci simplă asociaţie, societate de interese, club. Pentru ca să fie Biserică trebuie să aibă aceste însuşiri: să stea cu Cristos, să vestească Evanghelia mântuirii, să izgonească duhurile rele. Trimiţându-i pe discipoli în misiune, Isus le-a zis aceste cuvinte simple şi cutremurătoare: „Cine vă ascultă pe voi pe mine mă ascultă. Cine vă dispreţuieşte pe voi pe mine mă dispreţuieşte, iar cine mă dispreţuieşte pe mine îl dispreţuieşte pe cel care m-a trimis”. La întoarcerea din misiune, cei şaptezeci şi doi de ucenici i-au spus cu bucurie lui Isus: "Doamne, chiar şi diavolii ni se supun în numele tău" (Lc 10,16-17).

7. Nevoia de repere
La fel ca la începutul vieţii publice a lui Isus, pretutindeni în lume  se constată o profundă nesiguranţă şi o dezorientare spirituală. Criza prin care trece societatea la nivel mondial este mai întâi una morală şi apoi economică: se aude repetându-se la diferite niveluri. Simt nevoia de repere sigure, de călăuze şi însoţitori de drum nu numai tinerii în căutarea identităţii, cum este şi firesc, dar şi cei vârstnici ajung să fie dezorientaţi. Dezorientarea pare generală şi pentru raţiuni diferite. Fiecare poate constata aceasta privind situaţia din jur.

8. Îndemn şi rugăciune

Preoţi şi credincioşi, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, căsătoriţi  şi necăsătoriţi, să recuperăm trăirea cu adevărat a Evangheliei vieţii.Atât timp cât cuvântul Domnului nu devine faptă, nu se poate spune că l-am primit în inimă. De aceea, să primim îndemnul psalmistului: ”Când auziţi glasul Domnului, deschideţi inimile voastre! Veniţi să cântăm cu veselie Domnului, să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre, să mergem înaintea lui cu cântece de laudă şi în cântări de psalmi să-l preamărim!  Veniţi să-l adorăm şi să ne plecăm în faţa lui şi să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru, căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul pe care el îl păstoreşte, turma pe care mâna lui o călăuzeşte!  O, de aţi asculta astăzi glasul lui: „Nu vă împietriţi inimile ca la Meriba, ca în ziua de la Massa în pustiu; acolo m-au ispitit părinţii voştri, m-au pus la încercare, deşi au văzut lucrările mele” (Ps 94/95,1-2.6-9.8, psalmul responsorial).

9. Rugăciunea Bisericii
Doamne Dumnezeul nostru, dă-ne, te rugăm, harul, să te adorăm cu suflet neîmpărţit şi să-i iubim pe toţi oamenii cu iubirea ta.

(Radio Vatican - Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 27 ianuarie 2018)

27/01/2018 08:00