Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 12 februarie 2018

Doamna Sheikh Hasina, prim-ministru al Republicii Bangladesh, în audiență la Sfântul Părinte, luni, 12 februarie 2018 - ANSA

12/02/2018 13:30

RV 12 feb 2018. Știrile zilei la Radio Vatican, difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Să-i cerem Domnului virtutea răbdării: papa Francisc, la "Sf. Marta"
Să-i cerem Domnului virtutea răbdării, specifică celui aflat în mers, ce poartă pe umeri greutăți și încercări, precum numeroși frați creștini persecutați din Orientul Mijlociu – a spus papa Francisc în omilia Sfintei Liturghii celebrată luni dimineață, în capela Casei Sfânta Marta din Vatican.
Inspirându-se din prima lectură a liturgiei zilei, luată din Scrisoarea sfântului apostol Iacob, capitolul 1, ce conține îndemnul de a considera trecerea prin încercări ca pe o mare bucurie, știind că încercarea credinţei produce răbdarea care duce la desăvârșire, pontiful a evidențiat dificultatea de a înțelege răbdarea în fața încercărilor.

Păstori purtători de înalt, liberi față de tentația de a se menține 'la cotă joasă": papa Francisc, episcopilor greco-catolici melchiți
«În această dificilă perioadă istorică, numeroase comunități creștine din Orientul Mijlociu sunt chemate să trăiască credința în Domnul Isus în mijlocul a numeroase încercări. Îmi exprim sincera speranță ca, prin mărturia lor de viață, episcopii și preoții greco-catolici melchiți să-i încurajeze pe credincioși să rămână în ținuturile în care Providența divină a voit ca ei să se nască», a spus Sfântul Părinte primindu-i luni în audiență pe membrii episcopatului greco-catolic melchit.
Îndemnându-i pe episcopii greco-catolici melchiți să continue să-și exprime, în fața poporului care suferă, comuniunea, unitatea, apropierea, solidaritatea, transparența și mărturia, pontiful a amintit stabilirea – pentru data de 23 februarie – a unei zile de rugăciune și pace, spunând: «Cu acea ocazie nu voi ezita să amintesc, în mod special, Siria, lovită în acești ultimi ani de suferințe de nedescris.»     

@Pontifex. Tragedia copiilor soldat
«Simt cu intensitate durerea pentru atâția copii smulși din familii pentru a fi folosiți ca soldați. Acesta este o tragedie!», se spune în mesajul papei Francisc postat pe contul de Twitter @Pontifex, în data de 12 februarie, ce marchează Ziua internațională împotriva folosirii copiilor-soldat.

Din agenda pontificală la zi: 12 februarie 2019
Luni, în cursul dimineţii, în audienţă la Sfântul Părinte, cardinalul Mauro Piacenza, Penitenţier Major, împreună cu regentul Penitenţieriei Apostolice, mons. Krysytof Nykiel.
Tot luni, Suveranul Pontif a primit-o în audienţă pe doamna Sheikh Hasina, prim-ministru al Republicii Bangladesh.
Succesiv, papa Francisc l-a primit în audienţă pe card. Reihard Marx, coordonator al Consiliului pentru Economie, urmat de card. Juan Luis Cipriani Thorne, arhiepiscop de Lima, în Peru.
De asemenea, Sfântul Părinte s-a întâlnit cu membrii Sinodului Greco-catolic Melkit şi, succesiv, s-a adresat participanţilor la Ziua mondială de rugăciune şi reflecţie împotriva traficului de persoane, reuniţi în Sala Clementină din Palatul Apostolic. 

Numiri pontificale: un nou episcop de Lancaster (Marea Britanie)
Luni, 12 februarie, Sfântul Părinte a acceptat renunțarea la conducerea pastorală a diecezei de Lancaster (Marea Britanie) prezentată de mons. Michael Gregory Campbell O.S.A și l-a numit episcop de Lancaster pe preotul Paul Swarbrick, din rândul clerului diecezei de Lancaster, până în prezent paroh al bisericii Christ the Good Shepherd  și decan de West Cumbria.

Papa Francisc: Prevenirea traficului de persoane şi garantarea protecţie şi asistenţei victimelor
Sfântul Părinte s-a întâlnit, în jurul orei prânzului, cu participanţii la Ziua Mondială de Rugăciune şi Reflecţie împotriva Traficului de Persoane, reuniţi în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
Data de 8 februarie a marcat Ziua internaţională de rugăciune şi reflecţie împotriva traficului de persoane, iniţiativă cu rolul de informare şi conştientizare cu privire la acest fenomen. „Migraţie fără trafic de persoane. DA libertăţii persoanei, NU sclaviei persoanei” este tema propusă  spre reflecţie în acest an, cu dorinţa de a atrage atenţia asupra unui fenomen ce constituie o violare a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane dar şi o ameninţare a securităţii individului, a valorilor sociale şi morale. Ziua Mondială de Rugăciune şi de Reflecţie împotriva Traficului de Persoane a fost instituită de papa Francisc în 2015, ca răspuns la un fenomen definit de pontif “o crimă împotriva umanităţii”, ziua fiind marcată în comemorarea liturgică a sfintei Iosefina Bakhita, simbol al luptei împotriva formelor moderne de sclavie.
La finalul audienţei generale de miercuri, 7 februarie a.c., Sfântul Părinte a făcut un apel împotriva traficului de persoane, spunând: «Având puţine posibilităţi de canale regulamentare, mulţi migranţi decid să se aventureze pe alte căi, unde adesea îi aşteaptă abuzuri de tot soiul, exploatare şi reducere la sclavie. Organizaţiile criminale, dedicate traficului de persoane, folosesc aceste rute migratoare pentru a ascunde propriile victime printre migranţi şi refugiaţi. De aceea îi invit pe toţi, cetăţeni şi instituţii, să-şi unească forţele pentru a preveni traficul de persoane şi a garanta protecţie şi asistenţă victimelor. Să ne rugăm, toţi, pentru ca Domnul să convertească inima traficanţilor – este urât cuvântul acesta, traficanţi de persoane – şi să dea celor care suferă din cauza acestei plăgi ruşinoase speranţa de a redobândi libertatea».â

RV - A. Mărtinaș

Aici, emisiunea zilei în format audio: 

12/02/2018 13:30