Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Spiritualitate

Consideraţii omiletice la duminica I-a din Postul Mare (B): Convertiţi-vă!

Ispitirea lui Isus în pustiu: Convertiţi-vă! - RV

17/02/2018 10:40

(RV  18 februarie 2018) E Ziua Domnului. Cu gestul simplu şi auster al punerii cenuşii pe cap am început miercurea trecută drumul Postului Mare care se întinde pe durata a patruzeci de zile şi care ne duce la bucuria Paştelui Domnului. Acest drum de reînnoire spirituală are rădăcini profunde în exemple din marea istorie biblică: patruzeci de zile a stat Moise pe muntele Sinai înainte de a primi de la Dumnezeu tablele celor zece porunci care trasează calea vieţii; patruzeci de ani poporul lui Israel a peregrinat prin pustiu pentru a învăţa să urmeze legea Domnului, înainte de a intra în pământul făgăduinţei; patruzeci de zile profetul Ilie a călătorit până la muntele Horeb pentru a recupera credinţa părinţilor săi în Dumnezeul cel unic şi adevărat; patruzeci de zile locuitorii oraşului Ninive au făcut pocăinţă în praf şi cenuşă, ca răspuns la chemarea profetului Iona de a se întoarce la Domnul; şi în primul rând, avem exemplul lui Isus care, înainte de a ieşi în public pentru vestirea Evangheliei, a rămas patruzeci de zile în pustiu, învingând ispitirile Satanei. Aşadar, nu suntem singuri în acest itinerar de reînnoire spirituală. Întreaga Biserică ne însoţeşte şi ne susţine cu credinţa sa, cu rugăciunea sa, cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu sfintele sacramente, îndeosebi ale Pocăinţei şi Euharistiei. Ascultăm pe parcurs cuvintele apostolului Paul: „Vă rugăm pentru Cristos: împăcaţi-vă cu Dumnezeu!... Vă îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar”, căci „iată, acum este momentul potrivit, iată acum este ziua mântuirii” (2Cor 5,20; 6,1-2). La aceste îndemnuri, Liturghia primei duminici a Postului Mare adaugă promisiunea lui Dumnezeu: „Pe cel care mă va chema, eu îl voi asculta; îl voi elibera şi-l voi preamări, îi voi dărui viaţă lungă” (cf. Ps 90/91,15-16). Desigur, în viziunea creştină a vieţii orice moment trebuie considerat ca fiind potrivit şi orice zi trebuie să fie numită zi a mântuirii. Însă, Biserica referă aceste cuvinte într-un mod cu totul deosebit la timpul Postului Mare care se deschide cu chemarea: „Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!” (Mc 1,15). Să primim darul acestui timp potrivit pentru a face să se dezvolte în noi acea sămânţă de mântuire pe care Dumnezeu a pus-o în inimile noastre prin taina Botezului. Chemarea lui Isus, „convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie”, nu se află doar la începutul vieţii creştine, ci o însoţeşte pe tot parcursul ei. Convertirea este o alegere constantă de credinţă, care ne implică în întregime în comuniunea intimă cu persoana vie şi concretă a lui Isus, împărtăşind stilul său de viaţă, învăţând de la el iubirea adevărată şi urmându-l în împlinirea zilnică a voinţei Tatălui, singura mare lege a vieţii. Să privim, deci, la Isus pentru a-l urma. El ne vorbeşte astăzi în Evanghelia după sfântul Marcu.

1. Isus a fost ispitit de Satana, iar îngerii îi slujeau
După ce Isus a fost botezat în râul Iordan, unde Duhul a coborât deasupra lui în chip de porumbel şi l-a consacrat în mod definitiv „Fiu al lui Dumnezeu” ca să împlinească mereu şi numai voinţa Tatălui, îndată acelaşi Duh „l-a dus pe Isus în pustiu, unde a stat timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. Iar după ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu şi spunând: „S-a împlinit timpul şi ş-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,12-15 Evanghelia zilei). În această scurtă pericopă se disting două părţi. Prima, cea despre ispitirea lui Isus în pustiu, este strâns legată de scena precedentă. La începutul misiunii sale Isus s-a dus la râul Iordan şi s-a aşezat în rând cu păcătoşii. Deşi nu avea nevoie, a cerut şi a fost botezat de către Ioan. În timp ce era botezat, Duhul Sfânt a coborât deasupra lui în chip de porumbel. Evanghelistul Marcu pune botezul lui Isus în strânsă legătură cu ispitirea, căci „îndată, Duhul l-a dus în pustiu” (Mc 1,12). Este un semn că Duhul primit la botez nu-l separă pe Isus de istoria şi de ambiguităţile lumii. Din contra, tocmai prin botez Isus intră în realitatea ambiguă a lumii. Într-adevăr a luat asupra sa păcatul lumii.

2.  Convertiţi-vă!
După biruinţa împotriva Satanei, Cristos anunţă împărăţia apropierii lui Dumnezeu de oameni şi a grijii sale faţă de popor: „S-a împlinit timpul şi ş-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15). Prima chemare este la convertire, cuvânt care trebuie luat în seriozitatea lui extraordinară, percepându-i noutatea surprinzătoare care provine din ea. De fapt, apelul la convertire scoate în evidenţă şi denunţă superficialitatea uşoară care caracterizează foarte des viaţa noastră. A ne converti înseamnă a schimba direcţia în drumul vieţii: însă nu cu o mică ajustare, ci cu o adevărată schimbare de sens a direcţiei. Convertire înseamnă a merge împotriva curentului, unde „curentul” este stilul de viaţă superficial, incoerent şi iluzoriu, care adesea ne trage după el, ne domină şi ne face sclavi ai răului sau oricum prizonieri ai mediocrităţii morale. În schimb, prin convertire tindem spre măsura înaltă a vieţii creştine, ne încredinţăm Evangheliei vii şi personale, care este Cristos Isus. Persoana lui este ţinta finală şi sensul profund al convertirii, el este calea pe care toţi sunt chemaţi să meargă în viaţă, lăsându-se luminaţi de lumina lui şi susţinuţi de forţa lui care mişcă paşii noştri. În felul acesta convertirea manifestă chipul său cel mai strălucitor şi fascinant: nu este o simplă decizie morală, care corectează conduita noastră de viaţă, ci este o alegere de credinţă, care ne implică în întregime în comuniunea intimă cu persoana vie şi concretă a lui Isus.

3. Credeţi în Evanghelie!
A ne converti şi a crede în evanghelie nu sunt două lucruri diferite sau într-un fel doar apropiate între ele, ci exprimă aceeaşi realitate. Convertirea este „da”-ul total al celui care-şi încredinţează propria existenţă evangheliei, răspunzând liber lui Cristos care cel dintâi se oferă omului ca şi cale, adevăr şi viaţă, ca acela care singur îl eliberează şi-l mântuieşte. Însă acest „convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie” nu se află numai la începutul vieţii creştine, ci îi însoţeşte toţi paşii, rămâne reînnoindu-se şi se răspândeşte ramificându-se în toate exprimările sale. În fiecare zi este moment potrivit şi de har, pentru că fiecare zi ne solicită să ne încredinţăm lui Isus, să avem încredere în el, să rămânem în el, să-i împărtăşim stilul de viaţă, să învăţăm de la el iubirea adevărată, să-l urmăm în împlinirea zilnică a voinţei Tatălui, singura mare lege a vieţii. În fiecare zi, chiar şi atunci când nu lipsesc dificultăţile şi trudele, oboselile şi căderile, chiar şi atunci când suntem tentaţi să părăsim calea urmării lui Cristos şi să ne închidem în noi înşine, în egoismul nostru, fără a ne da cont de necesitatea pe care o avem de a ne deschide iubirii lui Dumnezeu în Cristos, pentru a trăi aceeaşi logică de dreptate şi de iubire.

3. Aminteşte-ţi că eşti pământ şi în pământ te vei întoarce!
Momentul potrivit şi de har al Postului Mare ne arată propria semnificaţie spirituală şi prin vechea formulă: „Aminteşte-ţi că eşti pământ şi în pământ te vei întoarce”, pe care preotul o rosteşte atunci când pune pe capul nostru un pic de cenuşă. Astfel suntem trimişi la începuturile istoriei umane, când Domnul i-a spus lui Adam după păcatul de la începuturi: „În sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până când te vei întoarce în pământ, pentru că din el ai fost luat: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce!” (Gen 3,19). Aici, cuvântul lui Dumnezeu ne aminteşte de fragilitatea noastră, ba chiar de moartea noastră, care este forma ei extremă. În faţa fricii înnăscute de sfârşit, şi încă şi mai mult în contextul unei culturi care în atâtea moduri tinde să cenzureze realitatea şi experienţa umană a morţii, liturgia din Postul Mare, pe de o parte, ne aminteşte de moarte invitându-ne la realism şi la înţelepciune, dar, pe de altă parte, ne face mai ales să percepem şi să trăim noutatea neaşteptată pe care credinţa creştină o eliberează în însăşi realitatea morţii.

4. Omul, pământ preţios în ochii lui Dumnezeu
Omul este pământ şi în pământ se va întoarce, dar este pământ preţios în ochii lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu l-a creat pe om destinându-l la nemurire. Astfel formula liturgică „Aminteşte-ţi că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” îşi află plinătatea semnificaţiei sale în referinţa la noul Adam, Cristos. Şi Domnul Isus a voit în mod liber să împărtăşească soarta fragilităţii cu fiecare om, îndeosebi prin moartea sa pe cruce; dar tocmai această moarte, plină de iubirea sa faţă de Tatăl şi faţă de omenire, a fost calea pentru învierea glorioasă, prin care Cristos a devenit izvor al unui har dăruit celor care cred în el şi sunt făcuţi părtaşi de însăşi viaţa divină. Această viaţă care nu va avea sfârşit este deja în desfăşurare în faza pământească a existenţei noastre, dar va fi dusă la împlinire după „învierea trupului”. Micul gest al impunerii cenuşii ne dezvăluie bogăţia singulară a semnificaţiei sale: este o invitaţie de a parcurge drumul Postului Mare ca o cufundare mai conştientă şi mai intensă în misterul pascal al lui Cristos, în moartea şi învierea lui, prin participarea la Euharistie şi la viaţa de caritate, care se naşte din Euharistie şi în Euharistie îşi află împlinirea. Prin impunerea cenuşii noi reînnoim angajarea noastră de a-l urma pe Isus, de a ne lăsa transformaţi de misterul său pascal, pentru a învinge răul şi a face binele, pentru a face să moară „omul vechi” din noi legat de păcat şi a face să se nască „omul nou” transformat de harul lui Dumnezeu.

5. Căile tale, Doamne, sunt adevăr şi îndurare
„Fă-mi cunoscute, Doamne, căile tale şi învaţă-mă cărările tale! Călăuzeşte-mă în adevărul tău şi învaţă-mă, căci tu eşti Dumnezeul mântuirii mele! Aminteşte-ţi, Doamne, de îndurarea şi de milostivirea ta, pentru că ele sunt din veşnicie! Adu-ţi aminte de mine în milostivirea ta, pentru bunătatea ta, Doamne! Domnul este bun şi drept, de aceea el îi învaţă pe cei păcătoşi calea; îi face pe cei sărmani să umble după dreptate, îi învaţă pe cei smeriţi căile sale” (Ps 24/25,4-5ab.6-7bc.8-9 psalmul responsorial).

6. Rugăciunea Bisericii
Să-i cerem Domnului lumină şi putere ca să răspundem cum se cuvine la dorinţa sa de a rămâne mereu în comuniune cu noi: „Dumnezeule atotputernic, te rugăm, dă-ne harul ca prin celebrarea acestui sfânt post, semn sacramental al convertirii noastre, să înaintăm în înţelegerea misterului lui Cristos şi să dobândim roadele sale printr-o adevărată viaţă de credinţă”.

Vă doresc tuturor un Post Mare binecuvântat!

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de vineri 16 februarie 2018)

 

17/02/2018 10:40