Postul Mare. Papa Francisc la Exerciţii spirituale: lacrimile, expresie a setei de Dumnezeu

21 februarie 2018. Miercuri, în cea de-a patra zi de Exerciţii spirituale pentru Sfântul Părinte şi unii membri ai Curiei romane, cu desfăşurare la Casa de reculegere ”Divinul Învățător” din Ariccia, din vecinătatea Romei, cea de-a şasea meditaţie, din cursul dimineţii a avut în centru semnificaţia lacrimilor femeilor din Evanghelii, ce indică setea lui Isus.

În reflecţia sa, părintele José Tolentino de Mendonça s-a oprit îndeosebi asupra setei de viaţă şi de legătură exprimată de lacrimi. Parcurgând înţelesul lacrimilor în viaţa omului şi a relaţiei sale cu Dumnezeu, el a pornit de la Fragmente din Evanghelii şi din diferiţi autori, printre care şi Emil Cioran.

Din perspectiva autorului meditaţiilor, lacrimile femeilor din Evanghelii – indiferent de vârstă, de condiţia lor existenţială şi economică – evanghelizează. Stilul femeilor este reprezentat de slujire şi nu urmăresc să-i întindă, prin întrebări, capcane lui Isus. Ceea ce le uneşte pe femeile din Evanghelii sunt mai ales lacrimile, revărsarea de emoţii, de conflicte interioare, de bucurii şi suferinţe. «Dar lacrimile» - a spus părintele  José Tolentino de Mendonça - «vorbesc despre întruparea lui Dumnezeu în viaţa noastră, în propriile situaţii falimentare, în întâlnirile noastre. În Evanghelii, şi Cristos plânge. Isus ia asupra sa condiţia noastră, devine unul dintre noi, şi de aceea lacrimile noastre sunt absorbite de ale sale. Isus ia cu adevărat asupra sa lacrimile noastre. Când plânge, strânge şi asumă în mod solidar toate lacrimile lumii».

Stăruind asupra semnificaţiei lacrimilor şi cu ajutorul reflecţiilor unor scriitori din diferite domenii, părintele José Tolentino de Mendonça l-a citat pe filozoful Emil Cioran care spunea că la judecata din urmă vor fi cântărite doar lacrimile, care dau un înţeles de eternitate devenirii noastre şi că darul religiei constă tocmai în a ne învăţa să plângem, lacrimile fiind ceea ce ne poate face sfinţi după ce am fost umani.

Referindu-se la femeia care plânge şi spală picioarele lui Isus cu lacrimile sale, autorul Exerciţiilor spirituale a observat că uneori se are o atitudine critică faţă de religiozitatea populară care, deseori, se exprimă prin abundenţă de lacrimi, atrăgând atenţia asupra modului de viaţă „aseptic”, lipsit de lacrimile ce exprimă setea de Dumnezeu.

RV/AM