2018-03-09 09:32:00

Arhiepiscopul Jean-Claude Hollerich este noul președinte COMECE


RV 09 mar 2018. În seara de joi, 8 martie 2018, arhiepiscopul de Luxembourg, mons. Jean-Claude Hollerich S.J., a fost ales în funcția de președinte al Comisiei Episcopatelor din Comunitatea Europeană (COMECE). Prelatul a fost ales de delegații Conferințelor episcopale din țările Uniunii Europene pentru un mandat de cinci ani, potrivit statutului. În cadrul aceleiași sesiuni de lucrări ale adunării plenare COMECE, organizată la Bruxelles între 7-9 martie a.c., au fost aleși și cei patru vice-președinți ai organizației episcopale europene: mons. Noel Treanor (Irlanda), mons. Mariano Crociata (Italia), mons. Jan Vokal (R. Cehă) și mons. Franz-Josef Overbeck (Germania).

Noul președinte COMECE pentru 2018-2023 îi urmează în funcție cardinalului german Reinhard Marx, arhiepiscop de München și Freising, care a condus Comisia timp de două mandate succesive. Într-un editorial publicat înainte de adunarea plenară, card. Marx a subliniat că ”în pofida atașamentului puternic față de țările și culturile noastre, noi, ca Biserică universală, trebuie să dăm și o mărturie comună și nu putem să gândim numai pe baza categoriilor naționale”. E adevărat, a remarcat cardinalul german, că Europa se confruntă cu ”tensiuni politice” și ”neînțelegeri reciproce la nivel social”, dar în acest moment istoric ”Biserica are un rol important de desfășurat, construind punți între Răsărit și Apus, între persoane și opinii”. Dincolo de fireștile diferențe culturale, a mai adăugat prelatul, ”Biserica catolică are o clară orientare europeană”.

Reuniunea de la Bruxelles a permis episcopilor COMECE o serie de dezbateri cu privire la evenimentele recente și la dialogul cu înalții funcționari europeni despre viitoarele provocări ale Uniunii Europene. În această perspectivă, delegații episcopatelor europene au avut o întrevedere cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru raporturile cu statele din cadrul Sf. Scaun, și cu Federica Mogherini, înaltul reprezentant UE pentru afacerile externe și politica de securitate, care a vorbit episcopilor despre provocările geopolitice ale Europei. La invitația arhiepiscopului de Malines-Bruxelles, card. Joseph De Kesel, joi, 8 martie a.c. a avut loc la ora 19.00 la biserica ”Notre-Dame du Sablon”, din Bruxelles, o Sfântă Liturghie solemnă cu participarea noului prezidiu al COMECE.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.