2018-03-09 12:13:00

Vizita pastorală a papei Francisc la Pietrelcina şi la San Giovanni Rotondo


Cu ocazia centenarului aparițiilor stigmatelor sfântului Pius din Pietrelcina (Padre Pio), papa Francisc va merge sâmbătă, 17 martie a.c., în vizită pastorală la Pietrelcina, în dieceza italiană de Benevento, și la San Giovanni Rotondo, în dieceza de Manfredonia-Vieste-San Giovanni Rotondo, la 50 de ani de la moartea sfântului Pius din Pietrelcina.

Potrivit programului vizitei, pontiful va călători cu elicopterul, sosirea la Pietrelcina fiind prevăzută pentru ora 8 dimineaţa. Sfântul Părinte se va opri mai întâi la locul unde sfântului Pius din Pietrelcina, preotulul din Ordinul Franciscan al Fraților Minori Capucini a primit stigmatele, iar succesiv se va întâlni cu un grup de credincioşi în piaţa alăturată Aulei liturgice din Piana Romana, o suburbie a localităţii Pietrelcina.

La ora 9.30, programul prevede aterizarea la San Giovanni Rotondo, unde papa Francisc va vizita secţia de Oncologie Pediatrică a spitalului „Casa Sollievo della Sofferenza” (Casa Uşurarea Suferinţei). Succesiv, pontiful va merge la Sanctuarul Santa Maria delle Grazie (Sfânta Maria a Harurilor), unde va saluta comunitatea călugărilor capucini şi se va reculege în rugăciune la moaştele sfântului Pius din Pietrelcina şi în faţa Crucifixului stigmatelor. Apoi, va prezida Sfânta Liturghie pe esplanada bisericii Sfântul Pio. Programul prevede, la finalul vizitei, schimbul de saluturi cu autorităţile şi cu unii credincioşi, revenirea la Vatican fiind prevăzută pentru ora locală 14.

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.