Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Biserică \ Biserica în lume

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 10 martie 2018

Postul Mare: mărturisirea sacramentală a păcatelor.

10/03/2018 13:30

RV 10 mar 2018. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

”Cât de greu este să te lași iubit cu adevărat!”: papa Francisc, la ”24 de ore pentru Domnul”
Vineri, 9 martie a.c., papa Francisc a prezidat la ora 17.00 în bazilica San Pietro celebrarea penitențială prin care a început inițiativa spirituală din Postul Mare ”24 de ore pentru Domnul”. Celebrarea a cuprins Liturgia Cuvântului și pregătirea credincioșilor pentru sacramentul spovezii. Mișcător, momentul în care papa Francisc a mers la unul dintre duhovnici pentru mărturisirea individuală a păcatelor. La predica slujbei, pontiful a subliniat puterea iubirii lui Dumnezeu care ne mântuiește pe deplin de orice păcat. Iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât ne putem închipui și ”se extinde chiar și dincolo de orice păcat pe care conștiința noastră ar putea să ni-l reproșeze”. Este o iubire care nu cunoaște limite și nu posedă obstacole, dar mai ales, o iubire care mântuiește pe deplin și nu-l respinge pe nimeni. «Știm că starea de păcat - a spus pontiful la predică - are drept urmare îndepărtarea de Dumnezeu. Și, într-adevăr, păcatul este o modalitate prin care noi ne îndepărtăm de El. Dar aceasta nu înseamnă că El se îndepărtează de noi. Condiția de slăbiciune și confuzie în care ne pune păcatul este un motiv în plus pentru ca Dumnezeu să rămână aproape de noi. Această certitudine trebuie să ne însoțească mereu în viață».

Din agenda pontificală a zilei
Sâmbătă, 10 martie a.c., papa Francisc i-a primit în audiențe succesive pe prefectul Congregației pentru episcopi, cardinalul Marc Ouellet, pe arhiepiscopul de Kampala (Uganda), mons. Cyprian Kizito Lwanga, pe asesorul Administrației Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA), mons. Gustavo Óscar Zanchetta, pe secretarul Consiliului pentru economie, mons. Brian Edwin Ferme, și pe arhiepiscopul de Agrigento (Italia), card. Francesco Montenegro. 

@Pontifex: să dedicăm mai mult timp rugăciunii
”Dacă dedicăm mai mult timp rugăciunii, inima noastră poate descoperi minciunile ascunse prin care ne înșelăm pe noi înșine și poate găsi mângâiere în Dumnezeu”: scrie papa Francisc în mesajul transmis azi pe Twitter de la contul în nouă limbi @Pontifex.

Susțineți cultura milostivirii în viața de zi cu zi: papa Francisc, asociației ”Fântâna milostivirii”
”Prin viața voastră sacramentală, deveniți la rândul vostru mărturisitori ai milostivirii lui Dumnezeu, care pentru toți oamenii este o chemare la a recunoaște frumusețea și bucuria de a fi iubiți de El”: cu acest îndemn papa Francisc a primit azi în audiență un grup de pelerini din asociația elvețiană ”Fântâna milostivirii”. Întrevederea a avut loc în Sala Consistoriului din Palatul Apostolic a doua zi după ce pontiful a dat startul inițiativei spirituale din Postul Mare ”24 de ore pentru Domnul”. Exprimându-și bucuria pentru pelerinajul la Roma, papa Francisc și-a extins salutul la toți membrii asociației care n-au reușit să vină, precum și la toate persoanele pe care asociația le primește și le însoțește prin intermediul ”Școlilor de rugăciune” și al formării fraterne. ”Împreună cu voi”, a spus papa în scurtul său discurs, ”îi mulțumesc Domnului care v-a ajutat să faceți experiența milostivirii sale și să propuneți mijloacele adecvate pentru ca aceasta să rămână adânc înrădăcinată în inimile voastre și să puteți privi întotdeauna cu seninătate la viața de zi cu zi”.  Papa a îndemnat membrii asociației să persevereze în mod constant și regulat în rugăciune: ”din întâlnirea inimă la inimă cu Domnul și din ascultarea Cuvântului său ne este dat să ne renaștem în fiecare zi în apa vie a milostivirii sale, care curge din inima sa deschisă. Deveniți la rândul vostru, prin viața voastră sacramentală, mărturisitori ai milostivirii lui Dumnezeu, care pentru toți oamenii este o chemare la a recunoaște frumusețea și bucuria de a fi iubiți de El”. Prin viața fraternă și cu ajutorul Duhului Sfânt, a fost îndemnul final al papei, ”faceți să crească o cultură a milostivirii bazată pe redescoperirea întâlnirii cu ceilalți, o cultură în care nimeni nu se uită la celălalt cu indiferență, nici nu-și întoarce capul când vede suferința fraților”.

Numirea unor noi judecători la Curtea de apel a Statului Cetății Vaticanului
Sfântul Părinte i-a numit judecători la Curtea de apel a Statului Cetății Vaticanului pe monseniorii Vito Angelo Todisco și Pietro Milite, prelați auditori la tribunalul Rota Romana.

Papa Francisc merge în vizită la Comunitatea Sfântul Egidiu
Duminică, 11 martie 2018, la ora 16.30, papa Francisc va efectua o vizită la Comunitatea Sfântul Egidiu din Roma. Întâlnirea are loc în ”Piazza di Santa Maria in Trastevere” şi este prilejuită de împlinirea a 50 de ani de la înființarea Comunității.

Consideraţii omiletice la Duminica a IV-a din Postul Mare (B): In cruce salus
„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său”. Însă. „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică”. E Ziua Domnului. Suntem la jumătatea drumului Postului Mare. Înaintea noastră se înalţă crucea lui Cristos. Să privim cu credinţă la semnul mântuirii şi drumul vieţii noastre se va lumina pentru a merge înainte. Evanghelia acestei duminici ne aminteşte mărturia scrisă lăsată de apostolul Ioan cu privire la misterul pascal al morţii şi învierii lui Isus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (cf. In 3,14-21). Desigur, credem că Dumnezeu ne iubeşte şi este mereu cu noi pe drumul istoriei. Însă, există situaţii în viaţă în care crucea lui Isus se prezintă mai degrabă ca o barieră ce ne închide drumul. În tunelul întunecos al necazurilor vine spontan întrebarea dacă merită sau nu să urcăm cu Isus spre Ierusalim. Liturghia acestei duminici vrea să arate că urmarea lui Cristos pe drumul crucii este o cale a vieţii ce conduce la bucuria Învierii. Isus a dezvăluit misterul crucii în convorbirea cu Nicodim. Acest membru de frunte al parlamentului (sinedriul) de la Ierusalim era un om învăţat, căutător de lumină. El a mers la Isus şi a stat de vorbă cu el o noapte întreagă. Ceea ce Isus i-a dezvăluit în finalul convorbirii este un adevăr pe care mintea omenească nu-l poate înţelege fără o lumină specială a lui Dumnezeu. 

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)

10/03/2018 13:30