2018-03-17 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 17 martie 2018


RV 17 mar 2018. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Papa Francisc, pelerin pe urmele Sf. Pius din Pietrelcina (Padre Pio)
Sâmbătă, 17 martie 2018, Sfântul Părinte a efectuat o vizită pastorală pe urmele Sfântului Pius din Pietrelcina – ”Padre Pio” – la o sută de ani de la primirea stigmatelor permanente din partea cunoscutului sfânt capucin și la 50 de ani de la moartea acestuia. Pontiful a mers la Pietrelcina, în arhidieceza de Benevento, și la San Giovanni Rotondo, în arhidieceza de Manfredonia. Papa a plecat cu elicopterul din Cetatea Vaticanului în jurul orei 7.00 pentru a ajunge la ora 8.00 la Pietrelcina, localitatea unde s-a născut Francesco Forgione, care mai târziu, intrând în Ordinul Fraților Minori Capucini, și-a luat numele de Pius. După o scurtă vizită de rugăciune în capela stigmatelor, papa s-a adresat miilor de credincioși care îl așteptau în fața bisericii și care au participat în decursul nopții la o veghe de rugăciune animată de tineri. În primul său discurs, pontiful a spus că i-ar plăcea ca cel puțin o dată Premiul Nobel să fie acordat celor în vârstă, ”patrimoniu al comunităților noastre”, și a scos în evidență parcursul spiritual al Sfântului Pius. După ce a salutat comunitatea Fraților capucini și un grup de credincioși, papa a mers cu elicopterul spre cea de-a doua localitate a pelerinajului, San Giovanni Rotondo. Aici pontiful a mers mai întâi la centrul medical ”Casa Sollievo della Sofferenza” unde a făcut o vizită la secția de pediatrie oncologică și s-a întreținut, într-o atmosferă impregnată de emoție, cu micii pacienți. La ora 11.00 papa a prezidat Sfânta Liturghie în fața bisericii dedicată Sfântului Pius în San Giovanni Rotondo, la predica celebrării euharistice punând accentul pe rugăciune, smerenie și înțelepciune. Întoarcerea pontifului în Cetatea Vaticanului este prevăzută în jurul orei 14.00.

Un nou nunțiu apostolic în Argentina
Suveranul Pontif l-a numit nunțiu apostolic în Argentina pe arhiepiscopul titular Leon Kalenga Badikele, până acum nunțiu apostolic în El Salvador și Belize.

Papa Francisc, seminariștilor și preoților: luați-L pe Duhul Sfânt ca însoțitor de drum
Un moment pe care seminariștii și preoții studenți din Colegiile pontificale din Roma îl vor uita cu greu. Pentru întâlnirea pe care au avut-o ieri - 16 martie 2018 - în Aula Paul al VI-lea s-au pregătit îndelung prin cântece, rugăciuni și lecturi, iar când Sfântul Părinte a intrat în aula audiențelor generale, primirea a fost cu adevărat sărbătorească. După salutul card. Beniamino Stella, prefectul Congregației pentru cler – care în cursul serii a început o vizită pastorală de trei zile în dieceza romano-catolică de Iași – a început dialogul cu papa Francisc pornind de la cinci întrebări despre formarea și spiritualitatea sacerdotală. Pontiful a oferit multe îndrumări și puncte de meditație, dar a fost la fel de generos în replici, glume și zâmbete. Prima întrebare a fost pusă de un seminarist francez, reprezentând în mod simbolic colegii săi de pe Bătrânul continent. Cum pot fi păstrate împreună, a întrebat el, slujirea preoțească și umilința tipică celui chemat să fie discipol și misionar. Preotul – a răspuns Sfântul Părinte – trebuie să fie un om întotdeauna pe cale, un om în ascultare și niciodată singur: trebuie să aibă umilința de a se lăsa însoțit.

Consideraţii omiletice la Duminica a V-a din Postul Mare (B): Bobul de grâu
E Ziua Domnului. Începem Liturghia duminicală cu o invocaţie stăruitoare din cartea Psalmilor: „Judecă-mă, Dumnezeule, şi apără-mi cauza în faţa unui popor lipsit de credinţă; scapă-mă de omul perfid şi trădător, pentru că tu eşti Dumnezeul meu şi locul meu de refugiu” (cf. Ps 42/43,1-2 Ant. la intrare). În aceste invocaţii Părinţii Bisericii au identificat strigătele lui Isus în timpul pătimirii: „În zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui.  Şi, deşi era Fiu, a învăţat ascultarea din cele ce a pătimit, iar după ce a fost făcut desăvârşit, a devenit cauză de mântuire veşnică pentru toţi cei care ascultă de el (Ev 5,7-9). Liturghia Postului Mare ne invită să-l urmăm pe Isus în fidelitatea sa filială până la sfârşit în certitudinea că Dumnezeu Tatăl nu este absent în cruce, dar că în ea se manifestă în mod diferit decât ne aşteptăm. După ce i s-a spus că sunt unii greci care vor să-l vadă, Isus nu răspunde direct dar se prezintă. În cuvintele lui Isus prin care descrie moartea sa sunt implicaţi şi discipolii. „Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o păstrează pentru viaţa veşnică. Dacă îmi slujeşte cineva, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi şi cel care mă slujeşte. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti” (In 12,24-26). Vorbind despre „bobul de grâu care moare” şi despre „a-şi da propria viaţă”, Isus vorbeşte despre sine, dar îi implică şi pe discipoli. Vorbind despre destinul său, vorbeşte  şi despre soarta lor. Numai cine este dispus să-şi piardă viaţa în această lume nu va rămâne singur, ci va avea pentru sine şi pentru alţii viaţa veşnică. Este regula de bază pentru orice slujire.

Aici, emisiunea zilei:

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.