Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Predici la "Sf. Marta"

Să învingem deşerturile noastre, să privim la Cristos răstignit: papa Francisc, la "Sf. Marta"

Papa Francisc la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 20 martie 2018, în Capela Casei Sfânta Marta, din Vatica,

20/03/2018 13:09

20 martie 2018. În omilia Sfintei Liturghii celebrată marţi dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican, papa Francisc ne-a îndemnat să privim la Crucifix, mai ales în momentele dificile din viață, când suntem obosiţi, și să nu-l vorbim de rău pe Dumnezeu, pentru că ne otrăvim sufletul.  

Referindu-se la prima lectură, luată din cartea Numerilor, capitolul 21, pontiful s-a oprit asupra imaginii pustiului experimentat de poporul lui Israel.  Când poporul a fost flămând, Dumnezeu i-a răspuns cu mană și apoi cu prepelițe; când i-a fost sete, i-a dat apă. Apoi, în apropiere de țara promisă, unii dintre ei au început să se îndoiască, deoarece cercetașii trimişi de Moise au spus că ţinutul era bogat în fructe și animale, dar că era locuit de un popor înalt, puternic şi bine înarmat. Și, din teamă, au început să cârtească împotriva lui Dumnezeu, să se plângă de ceea ce au lăsat în urmă, însă acele amintiri era "bolnave", după cum le-a definit Sfântul Părinte.  

Papa Francisc: "Acestea sunt iluziile date de diavol care vă face să vedeți frumusețea unui lucru pe care l-ați lăsat în urmă, de care v-aţi îndepărtat în momentul călătoriei, a unui drum care se prezintă ca fiind dezolant, fiindcă nu s-a ajuns încă la împlinirea promisiunii Domnului. Este cumva asemănător cu drumul Postului Mare. Da, viaţa poate fi gândită, imaginată asemenea căii Postului Mare, pe parcursul căreia există încercări însă nu lipsesc consolările Domnului: avem mană cerească, avem apă, avem păsări care ne devin hrană. De aceea nu putem să privim în urmă cu nostalgie spunând că masa a fost bună, căci era hrană mâncată la masa sclaviei.

Această experiență a îndoielii ni se întâmplă tuturor când, deşi vrem să-L urmăm pe Domnul, obosim. Însă partea cea mai rea, care ne otrăveşte sufletul, este să-l vorbim de rău pe Dumnezeu, lucru care ne deprimă şi ne otrăveşte sufletul, după cum a subliniat papa Francisc, spunând că muşcătura şerpilor despre care vorbeşte prima lectură este simbolul otrăvirii inimii. Desigur, pontiful nu a lăsat la o parte antidotul împotriva acestei otrăvi. Dacă pentru evreii din vechime acesta a fost reprezentat de un şarpe de bronz pus pe un stâlp, pentru noi, cei de azi, posibilitatea depăşirii deşertului sufletesc este dată de privirea la Isus cel Răstignit.

Papa Francisc a evocat momentul din copilărie când mergea cu bunica lui, în Vinerea Sfântă, la procesiunea cu lumânări aprinse, amintindu-şi şi de momentul din dimineaţa învierii, când bunica se spăla pe ochi, cu intenţia de a-şi înviora ochii astfel încât să vadă mai bine slava lui Cristos cel Înviat.

RV/AM     

20/03/2018 13:09