2018-03-20 13:30:00

Radio Vatican. Buletinul de știri al zilei: 20 martie 2018


RV 20 mar 2018. Știrile zilei la Radio Vatican difuzate în emisiunea radiofonică sau publicate pe pagina web:

Să învingem deşerturile noastre, să privim la Cristos răstignit: papa Francisc, la "Sf. Marta"
În omilia Sfintei Liturghii celebrată marţi dimineaţă, în capela Casei Sfânta Marta, din Vatican, papa Francisc ne-a îndemnat să privim la Crucifix, mai ales în momentele dificile din viață, când suntem obosiţi, și să nu-l vorbim de rău pe Dumnezeu, pentru că ne otrăvim sufletul. 
Referindu-se la prima lectură, luată din cartea Numerilor, capitolul 21, pontiful s-a oprit asupra imaginii pustiului experimentat de poporul lui Israel.  Când poporul a fost flămând, Dumnezeu i-a răspuns cu mană și apoi cu prepelițe; când i-a fost sete, i-a dat apă. Apoi, în apropiere de țara promisă, unii dintre ei au început să se îndoiască, deoarece cercetașii trimişi de Moise au spus că ţinutul era bogat în fructe și animale, dar că era locuit de un popor înalt, puternic şi bine înarmat. Și, din teamă, au început să cârtească împotriva lui Dumnezeu, să se plângă de ceea ce au lăsat în urmă, însă acele amintiri era "bolnave", după cum le-a definit Sfântul Părinte.  

Papa Francisc consacră trei episcopi în solemnitatea Sfântul Iosif
Luni, 19 martie 2018, solemnitatea "Sfântul Iosif, soţul Sfintei Fecioare Maria", papa Francisc a prezidat, în bazilica San Pietro, cu începere de la ora 17, o Sfântă Liturghie şi consacrarea episcopală a trei preoţi: mons. Waldemar Stanislaw Sommertag, din clerul diecezei de Pelpin (Polonia), numit nunţiu apostolic în Nicaragua; mons. Alfred Xuereb, din clerul diecezei de Gozo (Malta), numit nunţiu apostolic în Coreea şi Mongolia, şi mons. José Avelino Bettencourt, din clerul arhidiecezei de Ottawa (Canada), numit nunţiu apostolic în Georgia şi Armenia.«În Biserica încredinţată vouă fiţi păzitori fideli şi împărţitori ai tainelor lui Cristos, puşi de Tatăl în fruntea familiei sale urmaţi mereu exemplul Bunului Păstor, care cunoaşte oile sale: în spatele fiecărei hârtii este o persoană. În spatele fiecărei scrisori pe care voi o veţi primi este o persoană. Acea persoană să fie cunoscută de voi şi voi să fiţi capabili s-o cunoaşteţi.», a spus papa Francisc în predica Sfintei Liturghii, intercalând fragmente din "predica rituală" prevăzută pentru consacrarea rituală cu reflecţii personale, pontiful îndemnându-i pe noii episcopi "să urmeze mereu exemplul Bunului Păstor".

Dumnezeu este tânăr – o carte interviu cu papa Francisc dedicată tinerelor generaţii
"Dio è giovane" (Dumnezeu este tânăr. Astfel se intitulează noua carte sub formă de interviu luat papei Francisc de jurnalistul şi scriitorul italian  Thomas Leoncini, în vârstă de 33 de ani, conversaţia dintre pontif şi ziarist fiind dedicată tinerelor generaţii.Data apariţiei cărţii, nu doar în Italia ci şi în multe alte ţări, este 20 martie, în apropierea Zilei Mondiale a Tineretului, care se celebrează în Duminica Floriilor, în Vatican şi în diecezele din întreaga lume.Totodată, cartea anticipează şi pregăteşte Sinodul Episcopilor dedicat tinerilor, din 2018, cu tema „Tinerii, credinţa şi discernământul vocaţional”.
În Italia, cartea este publicată de Editura Piemme, în vreme ce grupul editorial Mondadori gestionează drepturile de autor la nivel internaţional.
"Trebuie să le cerem iertare tinerilor noştri deoarece nu-i luăm întotdeauna în serios. Nu-i ajutăm întotdeauna să vadă calea pe care o au de urmat şi să-şi construiască acele mijloace care să le permită să nu fie daţi la o parte.  Deseori nu ştim să-i facem să viseze şi nu suntem capabili să-i facem să se entuziasmeze. Este normală căutarea câştigului pentru construirea unei familii, a unui viitor şi pentru a ieşi din acel rol de subordonare faţă de adulţi pe care tinerii din zilele noaste îl deţin prea mult timp. Ceea ce contează este evitarea experienţei acumulării, întrucât ceea ce alimentează sufletul este munca, nu banii", spune Sfântul Părinte în conversaţia cu jurnalistul italian  Thomas Leoncini, conversaţie devenită carte, cu titlul  "Dio è giovane" (Dumnezeu este tânăr).

RV - A. Mărtinaş

Aici, emisiunea zilei în format audio

 

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.