2018-03-21 13:09:00

Audiența generală. Papa Francisc: Sf. Împărtășanie ne transformă în ceea ce primim, în Trupul și Sângele Domnului


RV 21 mar 2018. Când mergem în procesiune ca să primim Sf. Împărtășanie, în realitate Cristos este cel care vine în întâmpinarea noastră pentru a ne schimba în ceea ce primim, în Trupul și Sângele său: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 21 martie 2018, cu participarea a mii de credincioși în Piața Sfântul Petru. Continuând seria catehezelor dedicată Sfintei Liturghii, papa a vorbit astăzi despre Împărtășania sacramentală, spunând că minunea Împărtășaniei este că ”noi devenim ceea ce primim”, suntem transformați în ceea ce primim.

Mulțimii de romani și pelerini care au venit miercuri la audiența generală în Piața Sf. Petru, papa Francisc a amintit mai întâi că astăzi este prima zi a primăverii și, bucurându-se împreună de primele raze de soare după ploile din zilele trecute, a făcut o comparație între pomii care înfloresc și viața creștină. Asemenea vegetației, și viața creștină are nevoie de rădăcini ca să înflorească, iar rădăcina este Isus. Niciodată nu trebuie să tăiem această rădăcină. Dar plantele, ca să înflorească și să aducă roade, au nevoie și de apă.
Papa Francisc: «Dacă nu udați viața cu rugăciune și sacramente, veți avea flori creștine? Nu! Pentru că rugăciunea și sacramentele udă rădăcinile, iar viața noastră înflorește. Vă urez ca această primăvară să fie pentru voi o primăvară înflorită, cum va fi Paștele: înflorit. Un Paște cu flori de fapte bune, de virtute, făcând bine pentru ceilalți».

Și tocmai Euharistia, Sfânta Împărtășanie, este cea care ne întărește pentru a aduce roade și să ducem o existență creștină. Vorbind pe larg despre locul Împărtășaniei în contextul Sfintei Liturghii, papa a subliniat că ”dacă suntem noi cei care ne mișcăm în procesiune pentru a ne împărtăși, în realitate, Cristos este cel care vine înspre noi pentru a ne asimila sieși”. Sfântul Augustin povestește în scrierea sa ”Confesiuni” că a auzit spunându-i-se din partea lui Cristos: ”Tu vei fi transformat de mine”, ”nu tu mă vei transforma în tine”. Împărtășania nu doar că îl smulge pe om din egoismul său, dar îl unește cu toți cei care sunt una cu El.
Papa Francisc: «După Împărtășanie, ceea ce ne ajută să păstrăm în inimă darul primit este tăcerea, rugăciunea în tăcere. Ne va ajuta mult să prelungim un pic acel moment de tăcere vorbind cu Isus în inimă, prin cântarea unui psalm sau a unui imn care ne ajută să fim cu Domnul».

”Biserica”, a continuat papa, ”dorește intens ca și credincioșii să primească Trupul Domnului cu hostiile consacrate la aceeași Sf. Liturghie”. Tot la fel, semnul ospățului euharistic se exprimă cu o claritate mai mare dacă Împărtășania este făcut sub ambele specii, ale pâinii și ale vinului, cu toate că știm că, pentru învățătura catolică, cine primește o singură specie consacrată îl primește pe Cristos întreg.

Referindu-se la diferitele atitudini interioare, Sfântul Părinte a subliniat mai departe că credincioșii primesc Sf. Împărtășanie ”în picioare sau în genunchi”, ”primind Sf. Taină în gură sau, acolo unde este permis, în mână”.

În fine, papa Francisc a evidențiat valoarea mântuitoare a Sângelui lui Cristos, vărsat pentru iertarea păcatelor. Toți am fost iertați la Botez și toți suntem iertați când primim sacramentul pocăinței. ”Isus nu obosește să ne ierte”, a încheiat pontiful, ”noi suntem cei care obosim în a-i cere iertare”.

Primiți și Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la finalul audienței generale, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.