2018-04-14 08:01:00

Consideraţii omiletice la Duminica a III-a a Paştelui (B): După Scripturi


(RV -15 aprilie 2018) E Ziua Domnului. Cristos înviat este mereu prezent în Biserica sa, mai cu seamă la celebrarea Euharistiei. La sfânta Liturghie recunoaştem că Răstignitul este acum Domnul Înviat care ne însoţeşte în viaţa de credinţă; primim cuvântul Scripturii şi Pâinea frântă şi îl recunoaştem pe „autorul vieţii” care, înviat din morţi, ne conduce la viaţa cea veşnică (cf. Fap 3,13-15.17-19, prima lectură). Isus mort pe cruce revine la viaţă cu rănile răstignirii şi stă în mijlocul discipolilor. Pentru a învinge necredinţa lor, Isus îi invită să atingă trupul său glorificat şi mănâncă împreună cu ei (cf. Lc 24,35-48 Evanghelia zilei). Apoi, îi face să înţeleagă Scripturile care vorbesc despre el. Moartea şi învierea lui Isus fac parte din planul lui Dumnezeu. Domnul s-a dat ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Să-l rugăm şi noi: „Doamne Isuse, explică-ne Scripturile; fă ca inimile noastre să se aprindă când tu însuţi ne vorbeşti” (cf. Lc 24,32 versetul la Evanghelie). Şi ce spun Scripturile? „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri”. Pare o contradicţie, dar Dumnezeu a făcut ca o crimă comisă din motive religioase şi politice să devină o faptă de răscumpărare pentru întreaga omenire. Dumnezeu a arătat astfel că iubirea sa întrece orice mod de a gândi al oamenilor. Cristos, care s-a oferit ca victimă de ispăşire pentru păcatele noastre, „continuă să se ofere pentru noi şi mijloceşte ca avocat al nostru, căci jertfit pe cruce nu mai moare şi cu semnele pătimirii trăieşte în veci” (cf. Prefaţa pascală 3). În ziua în care celebrăm biruinţa lui Cristos asupra păcatului şi a morţii suntem chemaţi şi noi să murim pentru păcat ca să înviem la viaţa cea nouă prin darul Duhului Sfânt. Să ne lăsăm luminaţi lăuntric de strălucirea pascală ce provine din acest mare mister şi să strigăm cu psalmistul: „Fă să răsară peste noi, Doamne, lumina feţei tale!” (Ps 4,7). În continuare, propun scurte introduceri la lecturile liturgice reaşezate într-o altă ordine. Lecturile vorbesc de la sine.

1. Martori ai morţii şi învierii Domnului
Evanghelia acestei duminici încheie povestirea despre cei doi discipoli de la Emaus, unde l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. Mergeau trişti şi abătuţi dar drumeţul necunoscut care li s-a alăturat, a făcut să le ardă inimile în timp ce explica Scripturile. El le-a schimbat inimile şi ei schimbă drumul; se întorc în grabă la Ierusalim şi povestesc celorlalţi cele întâmplate. Pentru a se face recunoscut Isus procedează aproape la fel şi cu grupul celor unsprezece rămaşi la Ierusalim. Le explică Scripturile care vorbesc despre el, mănâncă cu ei şi prin aceste două gesturi îndepărtează din inimile lor orice îndoială şi frică. „În acel timp, ucenicii, care s-au întors de la Emaus, au povestit celor unsprezece, care se aflau împreună cu ai lor, cele petrecute pe drum şi cum l-au recunoscut pe Isus la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, Isus a apărut în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Cuprinşi de uimire şi de spaimă, credeau că văd un duh. Isus le-a zis: „De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră? Priviţi mâinile mele şi picioarele mele, că eu însumi sunt; pipăiţi-mă şi convingeţi-vă căci un duh nu are nici carne şi nici oase, precum mă vedeţi pe mine că am”. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele. Fiindcă, de bucurie şi uimire nu le venea să creadă, le-a zis: „Aveţi aici ceva de mâncare?” Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript. El a luat şi a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: „Amintiţi-vă de cuvintele pe care vi le-am spus pe când eram încă împreună cu voi: Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în profeţi şi în psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus: „Aşa este scris: Cristos trebuia să pătimească, să învie din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele lui pocăinţa spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martori ai acestor lucruri”(Lc 24,35-48, Evanghelia zilei). Să dăm mărturie despre aceste lucruri cu simplitatea unor copii care au de dat o veste bună şi nu pot tăcea. Isus nu este o fantasmă sau un duh. Cristos este putere de viaţă ce ne umple de pace, de iertare şi de înviere. Atunci se petrec în viaţa noastră lucruri mai mari decât noi şi totul devine mai uman şi mai viu.  Să dăm mărturie despre tot ceea ce am auzit, am văzut şi am celebrat în zilele intense ale Săptămânii Sfinte şi în Duminica Învierii. Timpul Paştelui continuă.

2. Ascultarea Scripturilor şi celebrarea Euharistiei continuă
Biserica a preluat principalele elemente ale întâlnirii pascale cu Domnul: ascultarea şi explicarea Scripturilor şi masa euharistică. La sfânta Liturghie avem ocazia de a-l întâlni şi recunoaşte pe Domnul înviat. Dar nu se termină totul aici. Cei Unsprezece nu au rămas închişi în încăperea de sus pentru a-şi povesti cu nostalgie cele trăite, ca şi cum ar răsfoi un album cu fotografii de familie. Propovăduirea noastră trebuie să aibă ca obiect principal convertirea vieţii şi iertarea păcatelor. Isus precizează acestea înainte de înălţarea la cer. Mărturia creştină nu este ceva facultativ, ci ţine de existenţa fiecărui creştin. Domnul înviat nu zice: „voi veţi fi”, ci „voi sunteţi martori ai acestor lucruri”. Porunca Domnului nu se referă la viitor, ci angajează prezentul. Nu se admite amânare. Şi încă ceva. Convertirea şi iertarea păcatelor nu sunt două realităţi separate. Ştim asta în mod teoretic, dar în viaţa practică ne este greu să ţinem unite aceste două aspecte ale milostivirii lui Dumnezeu. Iertarea păcatelor primită în sacramentul Reconcilierii presupune hotărârea de a nu mai păcătui. Iertarea trebuie însoţită de silinţa personală de a trăi ca înviaţi cu Cristos.

3. Convertiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu!
Cristos a înviat iar apostolii, prin gura lui Petru, dau mărturie despre el înaintea lumii întregi. În zilele acelea, Petru a spus poporului: „Bărbaţi israeliţi, Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob, Dumnezeul părinţilor noştri l-a preamărit pe slujitorul său Isus, pe care voi l-aţi dat în mâinile lui Pilat şi de care v-aţi lepădat, deşi Pilat era hotărât să-l elibereze. Voi v-aţi lepădat de Cel Sfânt şi Drept şi aţi cerut să vi se graţieze un ucigaş; l-aţi omorât pe Creatorul vieţii, dar Dumnezeu l-a înviat din morţi; noi suntem martori ai acestui fapt”. De altfel, fraţilor, eu ştiu bine că din neştiinţă aţi făcut aceasta, ca şi mai marii voştri. Dar Dumnezeu a împlinit astfel ceea ce vestise dinainte prin gura tuturor profeţilor, anume că Mesia avea să pătimească. Deci convertiţi-vă şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să se şteargă păcatele voastre” (Fap 3,13-15.17-19, prima lectură)

4. Nu vă descurajaţi: avem un mijlocitor la Tatăl
Apostolul Ioan ne asigură că, dacă am păcătuit, Isus este mijlocitorul nostru la Tatăl. Apoi precizează că nu-l putem cunoaşte şi nici iubi pe Dumnezeu, dacă nu păzim poruncile lui: „Copilaşii mei, vă scriu, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă a păcătuit cineva, avem mijlocitor la Tatăl, pe Isus Cristos cel drept. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre, dar nu numai pentru ale noastre, ci şi pentru ale lumii întregi. Prin aceasta ştim că-l cunoaştem, dacă păzim poruncile lui. Cel care zice: „Îl cunosc”, dar poruncile lui nu le păzeşte, este un mincinos şi-n el nu se află adevărul. Iar cine păzeşte cuvântul lui, în acela cu adevărat dragostea lui Dumnezeu este desăvârşită” (1In 2,1-5a, lectura a doua)

5. Rugăciunea cu Cristos
Psalmistul ne invită la o încredere filială faţă de Dumnezeu. După înviere, subiectul rugăciunii psalmilor este Cristos. Împreună cu mijlocitorul nostru la Tatăl spunem încrezători:: „Dumnezeule, mântuirea mea, când strig tu îmi răspunzi; când sunt în strâmtorare, tu mă scoţi în larg; ai milă de mine, ascultă-mi rugăciunea. Mulţi spun: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina feţei tale, Doamne”. Eu mă culc şi adorm în pace, căci numai tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea” (Ps 4,2.4.7.9, din psalmul responsorial).

6. Rugăciunea Bisericii
Să tresalte pururi de bucurie poporul tău, Dumnezeule, căci i-ai reînnoit tinereţea sufletească. Dăruieşte-le credincioşilor tăi, care se veselesc acum pentru că le-ai redat demnitatea de fii, harul, să aştepte recunoscători, cu speranţă neclintită, ziua învierii lor.

(Radio Vatican – Anton Lucaci, material omiletic de sâmbătă 14 aprilie 2018)

 








All the contents on this site are copyrighted ©.