2018-04-15 13:00:00

Duminică, 15 aprilie a.c., papa efectuează o vizită pastorală în parohia Sf. Paul al Crucii din Roma


RV 15 apr 2018. Duminică, 15 aprilie 2018, papa Francisc efectuează în cursul după amiezii o vizită pastorală în parohia Sf. Paul al Crucii, situată în Via Poggio Verde, din cartierul roman Corviale. Comunitatea parohială face parte din sectorul pastoral Vest al diecezei de Roma. Sfântul Părinte ajunge în parohie la ora 16.00, fiind întâmpinat de arhiepiscopul Angelo De Donatis, vicarul Sanctității Sale pentru dieceza Romei, de mons. Paolo Selvadagi, episcopul auxiliar pentru sectorul Vest, și de preoții parohiei conduși de parohul Roberto Cassano. Potrivit comunicatului difuzat de Vicariatul Romei, programul vizitei pastorale cuprinde întâlnirea papei Francisc cu copii de la cursurile de catehism, cu cei în vârstă, bolnavii și săracii din cartier. Înainte de Sf. Liturghie, pe care o prezidează la ora 18.00, Sfântul Părinte va spovedi mai mulți credincioși.

Pontiful răspunde astfel la invitația ce i-a fost adresată de parohul comunității, pr. Roberto Cassano, care în luna noiembrie l-a întâlnit cu ocazia Sfintei Liturghii în Casa ”Sf. Marta” și i-a vorbit despre pastorația din cartier. ”Mi-a răspuns că știe situația parohiei noastre”, a povestit pr. Roberto Cassano într-un interviu pentru săptămânalul diecezan Roma Sette, ”și că i-ar plăcea să vină la noi. Nu mă așteptam nicidecum să vină după numai cinci luni. Suntem cu toții foarte bucuroși și emoționați”.

Referindu-se la condițiile de viață din acest cartier al Romei, parohul a spus că această parte a orașului, în cele din urmă, ”nu este un loc de care să te păzești”. De multe ori, a recunoscut preotul, cartierul este descris ca un loc de care să te temi, dar aici trăiesc și foarte mulți oameni buni. Partea dramatică a situației, în schimb, se datorează structurilor disponibile, mai ales așa numitul ”Serpentone”, două șiruri de blocuri rezidențiale, situate unul în fața celuilalt și unificate cu ajutorul unui pod de ciment. În cele 1200 de apartamente din blocurile de nouă etaje, care se întind pe o lungime de un kilometru, își duc viața peste șase mii de oameni, în mare parte înaintați în vârstă.În fața complicatului ansamblu rezidențial se află parohia Sfântul Paul al Crucii și o bibliotecă municipală, cu 13.000 de volume și mii de DVD și CD.

În ciuda activității organizată pentru lumea din cartier de diverse asociații și cooperative, se resimte absența tinerilor care, după terminarea studiilor, se stabilesc în alte zone ale orașului. Nu sunt numeroși nici copiii care frecventează ”oratoriul” de la parohie dar, susține fără ezitare parohul, ”merită să rămâne funcțional chiar dacă i-ar mai trece pragul un singur copil”. Comunitatea parohială este prezentă alături de cei în vârstă, de bolnavi și de diverse familii cu grave probleme economice. Aproape o sută dintre acestea din urmă sunt însoțite de parohie, un efort care se bucură și de sprijinul Cavalerilor de Malta. O dată pe lună este distribuit un pachet cu alimente și, când este posibil, sunt ajutate pentru plata facturilor. ”Din păcate”, recunoaște parohul comunității, ”nu putem face mai mult, chiar dacă ne dorim acest lucru. Ofertele de la Sfintele Liturghii nu sunt suficiente, iar dieceza ne acordă deja un sprijin important. Din fericire”, a încheiat pr. Roberto, ”există foarte mulți voluntari care ne ajută, inclusiv pentru activitățile parohiale”.

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.