2018-04-24 10:47:00

Biserica stă în echilibru numai când este în mișcare: papa Francisc, la ”Sf. Marta”


RV 24 apr 2018. În istoria omului ”vor exista întotdeauna împotriviri față de Duhul Sfânt”, opoziții la noutăți și la schimbări. La omilia Sfintei Liturghii celebrată marți, 24 aprilie 2018, în capela Casei ”Sf. Marta” din Cetatea Vaticanului, papa Francisc, prezentând un comentariu la lecturile biblice ale zilei, a făcut referință la atitudinile diferite pe care omul le adoptă în fața noutăților Domnului, care ”vine mereu în întâmpinarea noastră cu ceva nou și original”.

În evanghelia după Sf. Ioan proclamată la Sf. Liturghie de astăzi (10, 22-30) se observă bine închiderea învățătorilor Legii, o atitudine care cu timpul devine ”rigiditate”. Este vorba de oameni capabili să pună în centrul doar propria persoană, inerți la lucrarea Duhului Sfânt și insensibili la noutăți. Pontiful a subliniat în mod special incapacitatea lor ”de a discerne semnele timpurilor”, faptul că sunt sclavi ai cuvintelor și ai ideilor. ”Ei revin mereu la aceeași întrebare, sunt incapabili să iasă din acea lume închisă, sunt prizonieri ai ideilor. Au primit Legea, care era viață, dar au ”distilat-o”, au transformat-o în ideologie și în acest fel, se învârt și iar se învârt, dar sunt incapabili să iasă, în timp ce orice noutate este pentru ei o amenințare”.

Cu totul altfel, în schimb, ar trebui să fie atitudinea fiilor lui Dumnezeu care, deși au poate o reticență inițială, sunt liberi și capabili să-l pună în centru pe Duhul Sfânt. Exemplul primilor discipoli, relatat la prima lectură liturgică a zilei (Fap 11,19-26), evidențiază docilitatea lor la noutate și atitudinea de a semăna Cuvântul lui Dumnezeu chiar și în afara schemei obișnuite de genul ”așa s-a făcut întotdeauna”. Discipolii, a remarcat papa Francisc, ”au rămas docili Duhului Sfânt pentru a realiza ceva mai mult decât o revoluție”, ”o schimbare puternică”, pentru că ”în centrul era Duhul Sfânt. Nu Legea, ci Duhul Sfânt”.

Papa Francisc: «Biserica era o Biserică în mișcare, o Biserică ce mergea dincolo de ea însăși. Nu era un grup închis de aleși, ci o Biserică misionară, mai mult, echilibrul Bisericii, pentru a spune astfel, stă tocmai în mobilitate, în fidelitatea față de Duhul Sfânt. Cineva spunea că echilibrul Bisericii se aseamănă cu echilibrul bicicletei: stă nemișcată, dar funcționează bine când se mișcă. Dacă o lași să stea, cade. E un exemplu potrivit».

Închidere și deschidere: doi poli opuși care descriu felul în care omul poate reacționa la suflul Duhului Sfânt. Al doilea pol – deschiderea -  ”este tocmai cel al discipolilor, al apostolilor”. Împotrivirea inițială nu este doar omenească, ci și ”o garanție că nu se lasă înșelați de tot felul de lucruri, iar mai târziu, prin rugăciune și discernământ, află calea de urmat”.   

Papa Francisc: «Vor exista întotdeauna împotriviri față de Duhul Sfânt, întotdeauna, până la sfârșitul lumii. Domnul să ne dea harul de a ști să opunem rezistență la ceea ce trebuie să opunem rezistență, la ceea ce vine de la Cel rău, ceea ce ne răpește libertatea și să știm să ne deschidem la noutăți, dar numai la cele care vin de la Dumnezeu, prin puterea Duhului Sfânt și să ne dea harul de a discerne semnele timpurilor pentru a lua deciziile pe care ar trebui să le luăm în acel moment».

(rv – B. Castelli – A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.