2018-05-01 12:50:00

Rozariul pentru pace în Siria şi în întreaga lume: papa Francisc la Sanctuarul Iubirii Divine


1 mai, sărbătoarea sfântului Iosif Muncitorul coincide cu începutul lunii dedicate în mod tradițional cinstirii Maicii Domnului. În acest context se înscrie pelerinajul Sfântului Părinte la sanctuarul "Sf. Fecioară a Divinei Iubiri", amplasat pe o colină a câmpiei romane, programul cuprinzând prezidarea, de către pontif, a Sfântului Rozariu., cu începere de la ora 17.

Duminică, 29 mai, la rugăciunea "Regina Coeli", din Piaţa Sfântul Petru, pontiful le-a vorbit credincioşilor despre acest pelerinaj, evidenţiind intenţia de rugăciune pentru pace în Siria şi în întreaga lume:

Papa Francisc: «Iubiţi fraţi şi surori, poimâine, 1 mai, după amiază voi începe luna mai cu un pelerinaj la Sanctuarul Sfintei Fecioare Maria a Iubirii Divine. Vom recita rozariul, rugându-ne îndeosebi pentru pacea în Siria şi în întreaga lume. Invit să se unească spiritual şi să se prelungească toată luna mai rugăciunea rozariului pentru pace.»

După rugăciunea mariană, programul pelerinajului prevede întâlnirea Sfântul Părinte cu diversele comunități prezente la sanctuar şi binecuvântarea mormântului Slujitorului lui Dumnezeu pr. Umberto Terenzi – primul rector și paroh al sanctuarului și fondatorul a două congregații religioase. Pontiful va sta de vorbă cu un grup de bătrâni din parohie care au fost botezați de pr. Terenzi şi se va întâlni cu oaspeții din cele două case de primire pentru persoanele aflate în dificultate: una pentru cei în vârstă, iar cealaltă, pentru familii nevoiașe.

Sanctuarul care o venerează pe Născătoarea de Dumnezeu cu titlul de Fecioara Divinei Iubiri exprimă legătura care o uneşte pe Fecioara Maria cu Duhul Sfânt, de la primul moment al existenţei sale şi până la înălţarea sa". De altfel, icoana Sfintei Fecioare a Divinei Iubiri de la îndrăgitul sanctuar roman o înfăţişează pe Născătoarea de Dumnezeu care-l ţine în braţe pe Fiul Isus şi, tronând peste capetele lor, apare reprezentat Duhul Sfânt, în chip de porumbel alb, ce simbolizează totodată Iubirea Divină.   

Şi pontifii precedenţi papei Francisc au mers în pelerinaj la sanctuarul ce exprimă în modul cel mai elocvent afecţiunea şi devotamentul romanilor faţă de Preacurata Fecioară Maria. Astfel, la 1 mai 2006, Benedict al XVI-lea inaugura solemn luna mariană mergând în pelerinaj la sanctuar, în vreme de papa Ioan Paul al II-lea a fost de trei ori în pelerinaj la Sanctuarul "Iubirii Divine", definind locaşul, pe bună dreptate, "casa la ţară" a Maicii Domnului, loc unde pelerinii se regăsesc şi graţie tihnei dăruită de atmosfera blajină a câmpiei romane.  

Sanctuarul Divinei Iubiri este şi un locaş simbol al milostivirii, prima minune petrecându-se în 1740, urmată de nenumărate alte semne palpabile ale îndurării divine, care se petrec și în timpurile noastre, după cum dau mărturie numeroasele "ex-voto", mai exact însemne de recunoştinţă din partea credincioşilor pentru harurile primite în urma rugăciunilor înălţate la Dumnezeu prin mijlocirea Fecioarei Maria a Iubirii Divine.

Frânturi din istoria Sanctuarului Divinei Iubiri
Sanctuarul Iubirii Divine este şi astăzi locul de pelerinaj cel mai preferat de romani, care continuă să se simtă protejaţi de Maica Domnului, asemenea pelerinului din primăvara anului 1740. Omul voia să ajungă la Bazilica San Pietro dar, greşind drumul, s-a rătăcit printre ruinele unui vechi castel, loc în care a fost înconjurat de o haită de câini fioroşi. Înspăimântat, pelerinul şi-a înălţat ochii la cer, întrezărind astfel o veche imagine a Preacuratei Fecioare Maria, aflată pe turnul în ruină al castelului. Era icoana Fecioarei Maria a Divinei Iubiri. Îngenunchind, omul a implorat-o pe Maica Domnului să-l salveze, câinii dispărând ca prin minune. După răspândirea veştii despre miracolul petrecut , au început să vină numeroşi pelerini pentru a se închina la icoana Maicii Domnului, locul devenind succesiv o destinaţie obligatorie mai ales pentru pelerinii romani şi pentru cei din jurul cetăţii. La cererea papei Benedict al XIV-lea, în data de 19 aprilie 1745, icoana a fost fixată în altarul sanctuarului dedicat "Iubirii Divine", reprezentată de Duhul Sfânt.

Furia distructivă a celui de-al Doilea Război Mondial a pus în pericol integritatea sanctuarului. Din acest motiv, papa Pius al XII-lea a decis să transfere provizoriu icoana "Fecioara Maria a Iubirii Divine" la Roma. Viziunea sa de perspectivă îl făcea să fie pe deplin conștient de pericolele care ameninţau Roma: aliații înaintau treptat de-a lungul Peninsulei, urmând să cucerească Roma la scurt timp, cu preţul distrugerii a numeroase vieţi omeneşti şi a oraşului.  Pentru a salva Cetatea Eternă de la un astfel de trist destin, papa Pius al XII-a i-a îndemnat pe locuitorii Romei să se roage în faţa icoanei Maicii Domnului a Iubirii Divină, implorând de la Preacurata integritatea Bisericii Catolice și a Romei. Din 28 mai până în 4 iunie 1944, credincioșii au mers zi și noapte la biserica Sfântul Ignatie din Loyola, unde fusese adusă icoana, pentru a i se ruga şi pentru a i se încredinţa, împreună cu oraşul lor. Romanii i-au făcut atunci trei promisiuni Maicii Domnului: să trăiască  în spiritul unei mai intense moralităţi; să înfăptuiască fapte de caritate la sanctuarul Iubirii Divine şi să construiască un nou sanctuar în cinstea Maicii Domnului a Divinei Iubiri.  La 4 iunie 1944, destinul Romei avea să fie dezvăluit. Trupele germane au părăsit oraşul, iar aliaţii au ocupat Roma, fără să-i aducă daune. Încă o dată Maica Domnului şi-a apărat fiii. În semn de mulţumire, papa Pius al XII-lea a celebrat o Sfântă Liturghie solemnă, urmată de împlinirea – de către romani – a promisiunilor făcute Maicii Domnului.  

În încheierea ediţiei vă propunem o reflecţie a papei Francisc din 4 mai 2013, rostită în bazilica Santa Maria Maggiore, în faţa unei alte icoane a Maicii Domnului, cinstită cu titlul Salus Populi Romani (Salvarea Poporului Roman), pontiful evidenţiind iubirea maternă şi plină de învăţăminte a Preacuratei.
Papa Francisc: «Toată existenţa Mariei este un imn adus vieţii, un imn de iubire adus vieţii: l-a născut pe Isus în trup şi a însoţit naşterea Bisericii pe Calvar şi în cenacol. Salus Populi Romani este mama care ne dăruieşte sănătatea în creştere, ne dăruieşte sănătatea în înfruntarea şi depăşirea problemelor, ne dăruieşte sănătatea în a deveni liberi pentru alegerile definitive; mama care ne învaţă să fim rodnici, să fim deschişi la viaţă şi să fim mereu rodnici în bine, rodnici în bucurie, rodnici în speranţă, să nu pierdem niciodată speranţa, să dăruim viaţă celorlalţi, viaţă fizică şi spirituală».

De 1 mai, la papa Francisc personalul şi responsabilii cotidianului catolic Avvenire
«Mă bucur să împărtășesc cu voi acest moment, în ziua sfântului Iosif Muncitorul. Este ușor să te atașezi de figura sfântului Iosif și să te încredinţezi mijlocirii sale. Dar pentru a deveni cu adevărat prietenii lui trebuie să  mergem pe urmele sale, ce dezvăluie un reflex al stilului lui Dumnezeu», a spus Sfântul Părinte şi, evocând figura sfântului Iosif, l-a definit "un om al tăcerii".

 «De altfel», a continuat pontiful, « numai prin oprirea zgomotului lumii și a propriei noastre sporovăieli este posibilă ascultarea, ce rămâne condiția de îndeplinit înainte de orice comunicare».
 
«Tăcerea lui Iosif este locuită de vocea lui Dumnezeu și generează acea ascultare a credinței care duce la dispunerea existenței, potrivit voinței sale», a spus Sfântul Părinte, explicând că « la prima vedere, Iosif ar putea părea a fi chiar o antiteză a comunicatorului», dar că  de fapt « numai prin oprirea zgomotului lumii și a propriului nostru chat este posibilă ascultarea, ce rămâne condiția necesară înainte de orice comunicare».

RV – A. Mărtinaş

Aici, emisiunea yilei în format audio:

 

 

 








All the contents on this site are copyrighted ©.