Citește articolul Mergi la meniu

Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:

Papa Francisc \ Audiențe generale

Audiența generală. Papa Francisc: diavolul dezbină, Dumnezeu unește

Audiența generală. Papa Francisc: diavolul dezbină, Dumnezeu unește - AP

02/05/2018 11:31

RV 02 mai 2018. ”În măsura în care spun NU la îndemnurile diavolului – cel care dezbină – sunt în măsură să spun DA lui Dumnezeu care mă cheamă să fiu asemenea lui în gânduri și în fapte”: a spus papa Francisc la audiența generală de miercuri, 2 mai 2018, în Piața San Pietro, continuând noua serie de cateheze dedicată sacramentului Botezului. Pontiful a vorbit de această dată despre riturile centrale ale celebrării Botezului: binecuvântarea apei, renunțarea la Satana și proclamarea credinței în Dumnezeu.

Biserica invocă ”lucrarea Duhului Sfânt asupra apei pentru ca cei care în ea vor primi Botezul să fie înmormântați cu Cristos întru moarte și să învie împreună cu El la viața nemuritoare”. Întăriți de memoria biblică a faptelor minunate săvârșite de Dumnezeu prin intermediul apei, ”se cere de la Dumnezeu să reverse în apa izvorului baptismal harul lui Cristos care a murit și a înviat”. Odată sfințită apa de Botez, e necesară dispunerea inimii, pregătirea interioară, pentru a avea acces la Botez. Aceasta se face prin renunțarea la Satana și mărturisirea credinței, două gesturi strâns legate între ele.

Papa Francisc: «În măsura în care spun NU la îndemnurile diavolului – cel care dezbină – sunt în măsură să spun DA lui Dumnezeu care mă cheamă să fiu asemenea Lui în gânduri și în fapte. Diavolul dezbină, Dumnezeu unește întotdeauna comunitatea, oamenii într-un singur popor. Nu e cu putință să-ți dai adeziunea la Cristos punând condiții. E necesar să te detașezi de anumite legături pentru a putea îmbrățișa cu adevărat altele. (...) E nevoie să tăiem punți, lăsându-le la spate, pentru a întreprinde noua Cale, care este Cristos».

În continuarea catehezei sale, Sfântul Părinte a subliniat că ”răspunsul la întrebările «Vă lepădați de Satana, de toate faptele lui și de toată trufia lui?» este formulat la prima persoană singular: ”Mă lepăd!”. Altfel spus, ”Eu mă lepăd”. Renunțarea la Satana nu se face în formă anonimă. Tot la fel se întâmplă și cu întrebările privitoare la mărturisirea de credință: ”Eu mă lepăd” și ”Eu cred. «Acest fapt stă la baza Botezului. Este o alegere responsabilă care cere să fie tradusă în gesturi concrete de încredere în Dumnezeu. Actul de credință presupune un angajament pe care Botezul însuși te ajută să-l păstrezi cu statornicie în diferitele situații și încercări ale vieții».

Pontiful a încheiat amintind un gest care face parte din viața de fiecare zi. Intrând într-o biserică, atunci când atingem cu mâna apa sfințită și facem semnul Sfintei Cruci, ”să ne gândim cu bucurie și gratitudine la Botezul pe care l-am primit, căci această apă ne amintește de Botez, și să reînnoim Amin-ul nostru ca să trăim cufundați în iubirea Preasfintei Treimi”.

Salutând pelerinii din diferite țări, papa Francisc a amintit, la nelipsitul îndemn adresat tinerilor, celor bolnavi și soților recent căsătoriți, de comemorarea liturgică din 2 mai a Sf. Atanasie cel Mare, episcop și învățător al Bisericii. ”Sfințenia lui, unită cu învățătura sănătoasă”, a afirmat pontiful, ”să susțină credința și să întărească mărturia creștină a fiecăruia”.

Primiți acum și Binecuvântarea apostolică invocată de papa Francisc la finalul audienței generale, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.

(rv  - A. Dancă)

02/05/2018 11:31