2018-05-20 11:39:00

Rusalii. Omilia papei Francisc: Duhul Sfânt schimbă evenimentele, dar și inimile


RV 20 mai 2018. Duhul Sfânt pătrunde în situațiile concrete ale istoriei și le transformă, El schimbă inimile, dar schimbă și cursul evenimentelor. La omilia Sfintei Liturghii din solemnitatea Rusaliilor, celebrată duminică la ora 10.00 în bazilica San Pietro, papa Francisc a subliniat dinamismul pe care Spiritul Sfânt îl realizează în istoria omenirii, dar și în inima discipolilor lui Cristos cel înviat.

Redăm aici în traducerea noastră de lucru omilia Sfântului Părinte:

«La prima lectură a Sf. Liturghii de astăzi, venirea Duhului Sfânt la Rusalii este asemănată cu ”o vijelie puternică” (Fap 2,2). Ce ne spune această imagine? Vijelia puternică ne face să ne gândim la o forță mare, dar nu ca scop în sine: este o forță care schimbă realitatea. Vântul, într-adevăr, aduce schimbare: curenți calzi când este frig, răcoroși când e cald, ploaie când este secetă... Și Duhul Sfânt, la un cu nivel cu totul diferit, face la fel: El este forța dumnezeiască ce schimbă, care schimbă lumea. Secvența ne-a amintit acest fapt: Duhul este ”în trudă, odihnă; în plâns, mângâiere”. Și îl rugăm stăruitor astfel: ”Spală ceea ce este pătat, udă ceea ceste uscat, vindecă ceea ce sângerează”. El intră în situații și le transformă, schimbă inimile și schimbă cursul evenimentelor.

Schimbă inimile. Isus a spus apostolilor săi: ”Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, veți primi o putere și îmi veți fi martori” (Fap 1,8). Și chiar așa s-a întâmplat: acei discipoli, mai înainte fricoși, retrași în bârlog cu ușile încuiate chiar și după învierea Învățătorului, sunt transformați de Duhul Sfânt și, după cum vestește Isus în Evanghelia de astăzi, îi ”dau mărturie” (cf. In 15, 27). Din ezitanți devin curajoși și, pornind de la Ierusalim, merg până la marginile pământului. Fricoși pe când Isus era printre ei, sunt îndrăzneți fără El pentru că Duhul a schimbat inimile lor.

Duhul deblochează sufletele pecetluite de frică. Învinge împotrivirile. Celui care se mulțumește cu jumătăți de măsură, îi arată perspectiva unor elanuri de dăruire. Dilată inimile micșorate. Îl mână să slujească pe cel care se aranjează în comoditate. Îl face să meargă mai departe pe cel care se simte ajuns. Îl face să viseze pe cel afectat de lâncezeală. Iată schimbarea inimii. Mulți sunt cei care făgăduiesc anotimpuri de schimbare, noi începuturi, reînnoiri uimitoare, dar experiența învață că nicio tentativă pământească de a schimba lucrurile nu mulțumește pe deplin inima omului. Altfel este schimbarea Duhului: nu revoluționează viața din jurul nostru, dar schimbă inima noastră; nu eliberează deodată de probleme, dar eliberează înăuntru pentru a le înfrunta, nu ne dă totul imediat, dar ne face să mergem mai departe încrezători, fără a ne face să ne săturăm de viață. Duhul menține tânără inima – acea tinerețe reînnoită. Tinerețea, cu toate încercările de a o prelungi, mai devreme sau mai târziu trece; Duhul este cel care, în schimb, previne unica îmbătrânire nesănătoasă, cea lăuntrică. Cum face? Reînnoind inima, transformând-o din păcătoasă în iertată. Aceasta este marea schimbare: din vinovați, ne face drepți și în acest fel schimbă totul, pentru că din sclavi ai păcatului devenim liberi, din servi - fii, din rebutați - prețioși, din dezamăgiți - plini de speranță. Acesta este felul în care Duhul Sfânt face să se renască bucuria, face să înflorească pacea în inimă.

Astăzi, așadar, învățăm ce avem de făcut când avem nevoie de o schimbare adevărată. Cine dintre noi nu are nevoie? Mai ales când suntem la pământ, când trudim sub povara vieții, când slăbiciunile noastre ne asupresc, când a merge înainte este greu și a iubi pare imposibil. Atunci ne-ar fi de folos un reconstituant puternic: este El, puterea lui Dumnezeu. El este cel care, după cum mărturisim în Crez, este ”dătător de viață”. Cât de bine ne-ar prinde să luăm zi de zi acest reconstituant de viață. Să spunem, la trezire: ”Vino, Duhule Sfinte, vino în inima mea, vino în ziua mea”.

Duhul Sfânt, după inimi, schimbă evenimentele. După cum vântul suflă încotro vrea, tot la fel El ajunge în situațiile cele mai neașteptate. În Faptele Apostolilor – o carte de redescoperit, în care Duhul este protagonist – asistăm la un dinamism continuu, plin de surprize. Când discipolii nu se așteptau, Duhul îi trimite la păgâni. Deschide noi căi, ca în episodul diaconului Filip. Duhul îl conduce pe un drum pustiu, de la Ierusalim la Gaza – cum sună dureros, astăzi, acest nume! Duhul să schimbe inimile și cursul evenimentelor și să aducă pace în Țara Sfântă! – pe drumul acela Filip predică funcționarului etiopian și îl botează. Apoi, Duhul îl conduce la Azot, apoi la Cezareea, mereu în noi situații, ca să răspândească noutatea lui Dumnezeu. Îl avem apoi pe Paul, care ”împins de Duhul” (Fap 20,22) călătorește până la marginile extreme ale pământului ducând Evanghelia unor populații pe care nu le văzuse niciodată. Când este Duhul Sfânt, se întâmplă mereu ceva, când El suflă aerul nu stă niciodată pe loc, niciodată.

Când viața comunităților noastre trece prin perioade de ”delăsare”, unde se preferă liniștea domestică în locul noutății lui Dumnezeu, este un semn rău. Înseamnă că se caută adăpost la vântul Duhului. Când se trăiește pentru autoconservare și nu se merge spre cei îndepărtați, nu este un semn bun. Duhul suflă, dar noi dăm jos pânzele. Și cu toate acestea, de atâtea ori l-am văzut făcând lucruri minunate. Deseori, chiar în perioadele cele mai întunecoase, Duhul Sfânt a trezit sfințenia cea mai luminoasă! Pentru că El este sufletul Bisericii, o reînsuflețește întotdeauna cu speranță, o copleșește de bucurie, o face să rodească de noutate, îi dăruiește germenii vieții. Ca atunci când într-o familie se naște un copil: dă peste cap orarul, te face să-ți pierzi somnul, dar aduce o bucurie care reînnoiește viața, făcând-o să meargă mai departe, dilatând-o în iubire. Iată, Duhul aduce o ”savoare de copilărie” în Biserică. Realizează renașteri continue. Revigorează iubirea de la începuturi. Duhul amintește Bisericii că, în ciuda secolelor ei de istorie, este mereu de douăzeci de ani, tânăra mireasă de care Domnul este îndrăgostit nebunește. Să nu obosim, de aceea, să-l invităm pe Duhul Sfânt în mediul nostru de viață, să-l invocăm mai înainte de activitățile noastre: ”Vino, Duhule Sfinte!”

El va aduce puterea sa de schimbare, o putere unică ce este, pentru a spune astfel, centripetă și, în același timp, centrifugă. Este centripetă, adică împinge spre centru, pentru că acționează în adâncul inimii. Aduce unitate în destrămare, pace în suferințe, tărie în ispite. Ne amintește Paul în a doua lectură, scriind că rodul Spiritului este bucuria, pacea, fidelitatea, cumpătarea (cf. Gal 5,22). Duhul îi dăruiește familiaritatea cu Dumnezeu, tăria interioară de a merge înainte. Dar în același timp, El este forță centrifugă, împinge adică spre exterior. Cel care conduce spre centru este același care trimite în periferie, spre orice periferie umană; Cel care ni-l revelează pe Dumnezeu ne împinge spre frați. El trimite, ne face mărturisitori și de aceea insuflă – scrie mai departe Paul – iubirea, bunăvoința, bunătatea, blândețea. Numai în Duhul Mângâietor putem spune cuvinte de viață și îi încurajăm cu adevărat pe ceilalți. Cel care trăiește conform Duhului se află în această tensiune spirituală: se găsește atras totodată spre Dumnezeu și spre lume.

Să-i cerem să fim în acest fel. Duhule Sfinte, vijelie puternică a lui Dumnezeu, suflă asupra noastră! Suflă în inimile noastre și fă-ne să respirăm blândețea Tatălui! Suflă asupra Bisericii și împinge-o până la marginile cele mai îndepărtate pentru ca, fiind dusă de tine, să nu ducă altceva în afară de Tine! Suflă asupra lumii boarea blândă a păcii și adierea răcoroasă a speranței! Vino, Duhule Sfinte, schimbă-ne lăuntric și reînnoiește fața pământului! Amin.»

(rv - A. Dancă)








All the contents on this site are copyrighted ©.