Mesajul papei Francisc pentru Ziua misiunilor 2016: Biserica misionară, martoră a milostivirii

RV 16 mai 2016. ”Astăzi, în contextul foarte potrivit al Rusaliilor, este publicat Mesajul meu pentru următoarea Zi mondială misionară, care se celebrează anual în cea de-a treia duminică din octombrie. Duhul Sfânt să dea tărie tuturor misionarilor «ad gentes» și să sprijine misiunea Bisericii în lumea întreagă”: a spus papa Francisc la rugăciunea antifonului marian pascal ”Regina coeli” (Bucură-te, Regina cerului), duminică, 15 mai 2016, în sărbătoarea Coborârii Duhului Sfânt. Anul acesta Ziua mondială a misiunilor a ajuns la cea de-a 90-a ediție și cade pe 23 octombrie.

În Mesajul său, pe tema ”Biserica misionară, martoră a milostivirii”, Sfântul Părinte evidențiază faptul că Ziua misionară se marchează în Anul Sfânt al Milostivirii. ”În virtutea mandatului misionar”, scrie papa Francisc, ”Biserica se îngrijeşte de cei care nu cunosc Evanghelia, pentru că doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să trăiască experienţa iubirii Domnului”. Pontiful subliniază necesitatea vestirii Evangheliei la toate popoarele și remarcă în același timp prezența crescândă a femeilor în activitatea misionară.

Redăm integral, în traducerea noastră de lucru, Mesajul papei Francisc pentru cea de-a 90-a Zi Mondială a Misiunilor (23 octombrie 2016)

«Mesajul Sfântului Părinte Francisc pentru Ziua mondială a misiunilor 2016: Biserica misionară, martoră a milostivirii
Iubiţi fraţi şi surori,
Jubileul Extraordinar al Milostivirii, pe care îl trăieşte Biserica, oferă o lumină deosebită şi asupra Zilei Misionare Mondiale din 2016: ne invită să privim la misiunea «ad gentes» (către popoare – n.r.) ca la o mare, imensă operă de milostivire, atât spirituală cât şi materială. De fapt, în această Zi Misionară Mondială suntem invitaţi toţi ”să ieşim”, ca discipoli misionari, fiecare punând în slujire talentul său, creativitatea, înţelepciunea şi experienţa sa în a duce mesajul de blândețe și compasiune al lui Dumnezeu la întreaga familie umană. În virtutea mandatului misionar, Biserica se îngrijeşte de cei care nu cunosc Evanghelia, pentru că doreşte ca toţi să fie mântuiţi şi să trăiască experienţa iubirii Domnului. Ea «are misiunea de a vesti milostivirea lui Dumnezeu, inima pulsantă a Evangheliei" (Bula Misericordiae vultus, 12) şi să o proclame în toate colţurile pământului, până ajunge la fiecare femeie, bărbat, bătrân, tânăr şi copil.

Milostivirea trezește în inima Tatălui o bucurie intimă atunci când îi întâlneşte pe toți oamenii. Încă de la început, el se adresează cu iubire chiar şi celor mai slabe, pentru că măreţia şi puterea sa se revelează tocmai în capacitatea de a se întruchipa în cei mici, respinși și asupriţi (cf. Dt 4,31; Ps 86,15; 103,8; 111,4). El este Dumnezeul binevoitor, atent, credincios; devine aproape pentru cel care este în nevoie pentru a fi aproape de toţi, mai ales de cei săraci; se implică în realitatea umană cu blândețe exact cum ar face un tată şi o mamă în viaţa copiilor lor (cf. Ier 31,20). La sânul matern face trimitere termenul folosit de Biblie pentru a exprima milostivirea, deci la iubirea unei mame faţă de copii, acei copii pe care ea îi va iubi întotdeauna, în orice împrejurare şi orice s-ar întâmpla, pentru că sunt rodul trupului ei. Acesta este un aspect esenţial şi al iubirii pe care Dumnezeu o nutreşte faţă de toţii copiii săi, în mod deosebit faţă de membrii poporului pe care l-a născut şi pe care vrea să-l crească şi să-l educe: în faţa slăbiciunilor şi infidelităţilor lor, interiorul său se înduioşează şi freamătă de compasiune (cf. Os 11,8). Şi cu toate acestea, el este milostiv faţă de toţi oamenii, iubirea sa este pentru toate popoarele şi blândețea sa se întinde la toate făpturile (cf. Ps 145,8-9).

Milostivirea are manifestarea sa cea mai înaltă şi împlinită în Cuvântul întrupat. El revelează chipul Tatălui bogat în milostivire, ”vorbeşte despre aceasta şi o explică folosindu-se de asemănări şi parabole, dar mai ales o întruchipează şi o personifică el însuşi” (Ioan Paul al II-lea, enciclica Dives in misericordia, 2). Primindu-l şi urmându-l pe Isus prin Evanghelie şi Sacramente, noi, prin lucrarea Duhului Sfânt, putem deveni milostivi precum Tatăl nostru ceresc, învăţând să iubim aşa cum el ne iubeşte şi făcând din viaţa noastră un dar gratuit, un semn al bunătăţii sale (cf. Bula Misericordiae vultus, 3). Biserica mai întâi, în mijlocul omenirii, este comunitatea care trăieşte din milostivirea lui Cristos, se simte privită şi aleasă de el mereu cu iubire milostivă, şi din această iubire scoate stilul mandatului său, trăieşte din ea şi o face cunoscută neamurilor într-un dialog respectuos cu orice cultură şi convingere religioasă.

Au mărturisit această iubire de milostivire, ca în primele timpuri ale experienţei ecleziale, atâţia bărbaţi şi femei de orice vârstă şi condiţie. Un semn elocvent al iubirii materne a lui Dumnezeu este prezenţa considerabilă şi crescândă a femeilor în domeniul misiunilor, alături de prezența bărbaților. Femeile, laice sau consacrate, iar astăzi chiar multe familii, realizează vocaţia lor misionară în cele mai diferite forme, de la vestirea directă a Evangheliei la slujirea caritativă. Alături de opera evanghelizatoare şi sacramentală a misionarilor, femeile şi familiile înţeleg deseori mai adecvat problemele oamenilor şi ştiu să le înfrunte în mod oportun şi uneori inedit: prin grija faţă de viaţă, printr-o atenţie specială mai mult faţă de persoane decât faţă de structuri şi folosind orice resursă umană şi spirituală în construirea armoniei, relaţiilor, păcii, solidarităţii, dialogului, colaborării şi fraternităţii, fie în cadrul raporturilor interpersonale, fie în cadrul mai amplu al vieţii sociale şi culturale, şi îndeosebi al îngrijirii săracilor.

În multe locuri evanghelizarea porneşte de la activitatea educativă, căreia opera misionară îi dedică angajare şi timp, ca viticultorul milostiv din Evanghelie (cf. Lc 13,7-9; In 15,1), cu răbdarea de a aştepta roadele după ani de formare lentă; se generează astfel persoane capabile să evanghelizeze şi să facă să ajungă Evanghelia acolo unde nu s-ar aştepta să o vadă realizată. Biserica poate să fie definită ”mamă” şi pentru cei care vor ajunge într-o zi la credinţa în Cristos. De aceea, doresc ca poporul sfânt al lui Dumnezeu să exercite slujirea maternă a milostivirii, care ajută atât de mult popoarele care nu-l cunosc încă pe Domnul, să-l întâlnească şi să-l iubească. De fapt, credinţa este darul lui Dumnezeu şi nu rezultatul prozelitismului, dar creşte prin credința şi caritatea evanghelizatorilor care sunt martori ai lui Cristos. Mergând pe căile lumii, discipolilor lui Isus se cere acea iubire care nu măsoară, ci care mai degrabă tinde să aibă faţă de toţi aceeaşi măsură a Domnului; să vestim darul cel mai frumos şi mai mare pe care el ni l-a oferit: viaţa şi iubirea sa.

Fiecare popor şi cultură are dreptul să primească mesajul de mântuire, darul lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Acest lucru este cu atât mai necesar dacă luăm în considerare câte nedreptăţi, războaie, crize umanitare aşteaptă astăzi o soluţie. Misionarii ştiu din experienţă că evanghelia iertării şi a milostivirii poate aduce bucurie şi reconciliere, dreptate şi pace. Mandatul Evangheliei - ”Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit” (Mt 28,19-20) - nu s-a epuizat, dimpotrivă ne angajează pe toţi, în contextele prezente şi în provocările actuale, să ne simţim chemaţi la o reînnoită ”ieşire” misionară, cum indicam şi în Exortaţia apostolică Evangelii gaudium: ”Fiecare creştin şi fiecare comunitate va discerne care este drumul pe care Domnul îl cere, însă toţi suntem invitaţi să acceptăm această chemare: să ieşim din propria comoditate şi să avem curajul de a ajunge la toate periferiile care au nevoie de lumina Evangheliei” (20).

Chiar în acest An Jubiliar este a 90-a aniversare a Zilei Misionare Mondiale, promovată de Opera Pontificală a Răspândirii Credinţei şi aprobată de papa Pius al XI-lea în 1926. De aceea, consider oportun să amintesc indicaţiile înţelepte ale predecesorilor mei, care au dispus să fie destinate acestei Opere toate ofertele pe care fiecare dieceză, parohie, comunitate călugărească, asociaţie şi mişcare eclezială, din orice parte a lumii, pot să le adune pentru a ajuta comunităţile creştine care au nevoie de ajutoare şi pentru a da forţă vestirii Evangheliei până la marginile pământului. Nici astăzi să nu ne sustragem de la acest gest de comuniune eclezială misionară. Să nu ne închidem inima în preocupările noastre particulare, ci să o lărgim la orizonturile întregii omeniri.

Maria Preasfântă, icoană sublimă a omenirii răscumpărate, model misionar pentru Biserică, să-i înveţe pe toţi - bărbaţi, femei şi familii - să genereze şi să păstreze pretutindeni prezenţa vie şi tainică a Domnului Înviat, care reînnoieşte şi umple de milostivire și bucurie relaţiile dintre persoane, culturi şi popoare». 

(rv – A. Dancă)