2017-01-17 09:04:00

Sinodul dedicat tinerilor. Card. Baldisseri: Biserica nu propune ideologii, ci pe Isus


17 ianuarie 2017. Însoțirea tinerilor în parcursul de recunoaștere și de acceptare a chemării la iubire și la viața deplină este unul dintre obiectivele viitorului Sinod al episcopilor dedicat tinerilor. Cu tema "Tineri, credință și discernământ vocațional", sinodul este programat să aibă loc în luna octombrie 2018.

În documentul pregătitor – instrumentum laboris – se propune analizarea dinamicelor sociale și culturale în care tinerii cresc și iau propriile decizii, procesele fundamentale ale procesului de discernământ și aspectele cheie ale pastorației vocaționale a tinerilor, propunându-se un fel de "hartă" care să favorizeze analizarea acestor aspecte fundamentale. Rezultatele acestei cercetări vor fi puse la dispoziție la încheierea parcursului sinodal.

Referitor la metodologia aplicată în vederea pregătirii Sinodului dedicat tinerilor, colegul nostru Federico Piana, de la redacția în limba italiană, l-a intervievat pe cardinalul Lorenzo Baldisseri, secretar general al Sinodului Episcopilor:
Card. Baldisseri: "Metodologia este aceasta: înainte de toate, se prezintă situația, dând o privire la realitate, ascultându-i pe tineri nu doar pentru că sunt ei cei care vorbesc, ci pentru că în societate există situații concrete care-i privesc. În al doilea rând, dorim să le oferim tinerilor imaginea concretă a Bisericii, reprezentată de însuși Isus. Biserica, așadar, nu prezintă o ideologie ci o persoană, pe Isus Cristos. Desigur, această figură centrală este prezentată tinerilor cu intenția de a le oferi posibilitatea unei alegeri, într-un moment important, când trebuie să decidă privitor la propriul proiect de viață."

În legătură cu documentul pregătitor, în care se face analiza lumii tinerilor din prezent, cu dificultățile care o caracterizează, cu multiculturalitatea și cu diferitele experiențe trăite de tineri în diverse părți ale lumii, cardinalul Baldisseri a subliniat necesitatea unei priviri atente la situația tinerilor, exprimată de părinții sinodali care, după tema familiei și în continuitate cu aceasta, au ales să-i pună pe tineri în centrul atenției:
Card. Baldisseri: "Este necesară implicarea reală a tinerilor, pentru că deseori se vorbește despre ei ca despre persoane fragile, chiar cu probleme. Trebuie însă avut în vedere că ei reprezintă proiectul pentru viitor și prezent. De aceea, trebuie să recunoaștem importanța de a-i face să fie protagoniști nu atât ca receptori, ci mai ales ca actori ai propriei vieți."

RV/AM








All the contents on this site are copyrighted ©.