Social Networks:

RSS:

Radio Vatican

Vocea Papei și a Bisericii în dialog cu lumea

alte Limba:
Radio Vatican

Home / Biserică / Spiritualitate

A cincea predică de Post în Vatican: Cristos, mântuirea noastră


RV 07 apr 2017. Papa Francisc a participat vineri, 7 aprilie 2017, la cea de-a cincea predică din Post prezentată la ora 9.00 de predicatorul Casei pontificale, pr. Raniero Cantalamessa, în capela ”Redemptoris Mater” din Palatul apostolic. Tema meditației teologice: ”«S-a arătat dreptatea lui Dumnezeu». Cum să facem din cel de-al V-lea centenar al Reformei protestante o ocazie de har și reconciliere pentru întreaga Biserică”.

 

Duhul Sfânt”, a spus predicatorul, ”ne conduce la adevărul deplin despre persoana lui Cristos și misterul său pascal, ne luminează și în privința unui aspect crucial al credinței noastre în Cristos și anume asupra modului în care mântuirea săvârșită de el ne cuprinde astăzi în Biserică. Altfel spus, despre marea problemă a îndreptățirii omului păcătos prin credință. Cred că a face lumină asupra istoriei și a situației actuale a acestei dezbateri este modul cel mai folositor pentru a face din comemorarea celui de-al V-lea centenar al Reformei protestante o ocazie de har și de reconciliere pentru întreaga Biserică”.

Pornind de la textul Sfântului Paul din Scrisoarea către Romani despre îndreptățirea omului nu prin faptele Legii, ci prin credință (3,21-28), pr. Cantalamessa a trasat principalele etape istorice și exegetice ale modului în care ”acest mesaj atât de mângâietor și luminos” a devenit ”mărul discordiei în sânul creștinătății occidentale, sfâșiind Biserica și Europa în două continente religioase diferite”. Dincolo de toate acestea, a remarcat predicatorul, ”dificultățile provin din faptul că exegeza textelor Sfântului Paul se comportă, uneori, ca și cum problema ar începe cu el și ca și cum Isus nu ar fi spus nimic în această privință”. Dimpotrivă, ”doctrina îndreptățirii gratuite prin credință nu este o invenție a Sfântului Paul, ci mesajul central al Evangheliei lui Cristos”.
Pr. R. Cantalamessa: «Când Isus spunea ”Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!», învăța, așadar, îndreptățirea prin intermediul credinței. Înaintea lui, a se converti însemna întotdeauna ”a se întoarce înapoi”, cum arată însăși termenul ebraic ”shub”; însemna a se întoarce la legământul încălcat, printr-o reînnoită observanță a Legii. (…) În gura lui Isus, această semnificație morală trecea în planul secund (cel puțin la începutul predicării), în raport cu o semnificație nouă, până atunci necunoscută. A se converti nu mai însemna a se întoarce înapoi, la vechiul legământ și la observanța Legii; însemna, mai degrabă, a face un salt înainte, a intra în noul legământ, a prinde Împărăția care s-a arătat, a intra în ea. Dar e o intrare care se face prin intermediul credinței».

Nenumărate referințe din Evanghelie, a continuat predicatorul Casei pontificale, confirmă acest fel de a înțelege convertirea. Una dintre acestea este insistența prin care Isus afirmă necesitatea de a deveni asemenea copiilor pentru a intra în Împărăția cerurilor. ”Trăsătura copilului este că nu are nimic de dat, poate numai să primească; nu cere un lucru de părinții săi pentru că și l-a câștigat, ci numai pentru că știe că este iubit. Acceptă gratuitatea”. De altfel, a remarcat pr. Cantalamessa, polemica paulină împotriva pretenției de a se mântui prin faptele proprii nu apare odată cu Sfântul Paul, după cum ne arată grupul de ”cărturari, farisei și învățători ai Legii” de care Evangheliile amintesc în repetate rânduri. Însăși parabola  fariseului și a vameșului la templu exprimă, practic, două feluri de religiozitate, care sunt contrapuse mai târziu de Sfântul Paul: una care își pune încrederea în propria prestanță religioasă și alta care își pune încrederea în milostivirea lui Dumnezeu și se întoarce acasă ”îndreptățită” (Lc 18,4).
Pr. R. Cantalamessa: «Nu este vorba de tendința prezentă într-o religie, ci în orice religie, inclusiv religia creștinilor. (…) Dacă Sfântul Paul are în vedere iudaismul, el procedează astfel pentru că acela era contextul religios în care trăia el și interlocutorii săi, dar este vorba de o categorie mai mult religioasă decât etnică».

Învățătura privind îndreptățirea prin credință, așadar, ne arată că Isus și Sfântul Paul au în vedere ”credința trăită”, inima celui care crede. Cardinalul Walter Kasper, a amintit predicatorul, a făcut o observație semnificativă în contextul celui de-al V-lea centenar al Reformei protestante: ”pentru Martin Luther problema existențială numărul unu era cum să depășească simțul vinovăției și să obțină un Dumnezeu binevoitor; astăzi, cel mult, este valabil contrarul: cum să redăm omului adevăratul simț al păcatului pe care l-a pierdut cu totul”. Într-adevăr, a reluat pr. Cantalamessa, ”printre excesele care au decurs din concentrarea de veacuri asupra problemei îndreptățirii celui păcătos, cred că se numără și cel care a făcut din creștinism o vestire posacă, concentrată numai asupra păcatului, pe care cultura laicistă a ajuns să o combată și să o respingă. Lucrul cel mai important nu este ceea ce Isus, prin moartea sa, a scos din om – adică păcatul -, dar ceea ce i-a dăruit, și anume, pe Duhul Sfânt”.  De aceea, ”îndreptățirea gratuită prin credința în Cristos ar trebuie să fie predicată astăzi de toată Biserica și cu o vigoare mai mare ca oricând. Dar cu toate acesta, nu în opoziție cu «faptele» de care vorbește Noul Testament, ci în contrast cu pretenția omului post-modern de a se mântui de unul singur prin știința și tehnologia sa sau prin forme de spiritualitate improvizate și liniștitoare. Acestea sunt «faptele» în care omul modern își pune încrederea. Sunt convins că dacă Luther s-ar întoarce în viață, acesta ar fi modul în care și el ar predica astăzi îndreptățirea prin credință”.
Pr. R. Cantalamessa: «Nu trebuie să pierdem niciodată din vedere aspectul principal al mesajului paulin. Ceea ce Apostolul vrea să afirme în Romani 3 nu este faptul că suntem îndreptățiți prin credință, ci că suntem îndreptățiți prin credința în Cristos; nu atât că am fost îndreptățiți prin har, ci că suntem îndreptățiți prin harul lui Cristos. Cristos este inima mesajului, mai înainte de har și de credință. El este, astăzi, articolul după care Biserica stă în picioare sau cade: nu o doctrină, ci o persoană».

(rv – A. Dancă)